Un regim politic. Multe lanțuri. O dorință de evadare. Un film ca o scamă pe rever: Barbara.
Barbarei nu îi place marea. Pentru ea, este simbolul libertății, un lucru care îi lipsește atît de mult. În spitalul mic din cătunul german, doamna doctor își plănuiește scăparea. Va ajunge noaptea, va trece pe apă și se va trezi într-o zi lîngă bărbatul pe care și-l dorește. Dar pînă atunci cedează din speranța ei unei alte femei.
Poate, prin exagerare, cel mai interesant personaj al filmelor anului 2012. Atît de opacă, Barbara ascunde gînduri mari în spatele unor ochi machiați elegant. Încă de la început o încadrăm într-un peisaj desprins din Das weisse Band. Și o vedem ca pe unul dintre copiii din acea familie guvernată de un tată autoritar, încercînd o răzbunare tacită, dar dureroasă. Ca și cum ar fi sărutat în scîrbă aceeași mînă mult prea mulți ani, Barbara fuge de regimul Germaniei de Est. Pentru că toată acea închidere o apasă pe tîmple, pentru că asta o face să fumeze țigări ieftine și o obligă să iubească un bărbat pe ascuns.
Lupta Barbarei se traduce printr-o barieră, pusă între ea și ceilalți, care, din curiozitate, vor să îi scormonească trecutul. Cu un aer solemn, mereu îngîndurată, pozează într-o ființă superioară, care se ține la distanță. În spatele acestei măști, însă, vedem ca prin gaura cheii, o tristețe și o disperare ce erupe, o față duioasă a acestei statui fumegătoare. Aici, în această față ascunsă stă întreagul nectar al filmului. Implantată într-un peisaj monoton și umed, care are mult prea puține de oferit, Barbara înflorește uman într-o creatură pămîntească, ce se scutură de dorințele ei acerbe și le aruncă altora.
Pe mult prea scurt, un film ca o gură de apă sărată. Barbara este personajul surpriză pe care l-am așteptat de la Grace încoace, care rotește unghiul de abordare al peliculelor de acest gen și care rămîne impregnat în aer, ca o briză cu miros de alge.
Name: Barbara
Director: Christian Petzold
Year: 2012
Actors: Nina Hoss, Ronald Zehrfeld, Rainer Bock
Awards
Cinemateca lu' Zăvoi 