Dogville sau Orașul cu un singur cîine

Și pentru că astăzi este ziua lui Lars von Trier am stat și m-am gîndit că ar fi frumos să îmi fac un cadou, filmul care m-a convins că acest om este un geniu al insinuării: Dogville. Vom descoperi în IX capitole și un prolog, într-un cadru ca o scenă de teatru pentru a nu ne lăsa furați de peisaj, un amplu parcurs al unui personaj care găsește sfîrșitul lumii și se preschimbă în cîine care încă nu știe să muște mîna ce îl hrănește. Chiar dacă ea merită smulsă din încheietură.

Aceasta este trista poveste a orașului Dogville. Locuitorii orașului erau buni, respectabili și le plăcea orașul lor. Și atunci cînd un suflet sentimentalist a denumit o stradă Strada Ulmului, cu toate că în oraș nu creștea nici un ulm, ei nu au găsit nici un motiv pentru care ar schimba denumirea.

Capitolul I – Tom este un nimic. Un scriitor care visează că opera lui va cuceri lumea. Se vede aplaudat, adulat de mulți alți precum el. Cînd închide ochii, totul se transformă într-un subiect pentru un roman ce va revoluționa sciitura. Dar în orașul din care provine el nu prea a plouat cu daruri, astfel că lui îi lipsește talentul cu desăvîrșire. Iar singură plăcerea reală este să ghicească formele lui Liz pe sub rochia verde care o strînge ușor în zona pieptului. Și cu toate acestea, Tom este un lider, un om cu putere de decizie, care prin cursurile lui de morală forțează opinia publică să accepte ideea că ei toți sunt oameni buni, care sar în ajutorul unui suflet disperat. Cu condiția ca acesta să fie curat. Și așa în mica lor comunitate ajunge Grace, o fugară, pe care cu toții o primesc cu îndoială în suflet și o supun unui test. Doar pentru a se putea uita liniștiți în oglindă și să-și poate spune că au făcut tot ce au putut, mai mult decît ar fi făcut oricine altcineva.

Capitolul II – Odată cu acceptarea lui Grace în sînul comunității, peste oraș se lăsă o altfel de lumină. Grace va deveni pentru locuitori un om care face lucrurile de care nu este neapărată nevoie, dar care se pot face, pentru că așa le trece lor prin minte, deși nu s-au descurcat minunat și fără ele. Un obiect de care se pot debarasa, dar nu o fac și pe care se educă să îl vadă util. Doar lui Tom îi intrase deja pe sub piele, cu misterul care o înconjoară și cel mai mult o plăcea pentru că valida teoriile lui despre morală, cele care plictiseau întregul oraș de moarte. Pentru el, Grace este un instrument de cercetare a propriilor valori, față de care va simți iubire și se va lăsa prins într-o fină plasă. Dar ea nu va reuși să farmece toți bărbații din Dogville.

Capitolul III – După cele două săptămîni de test nimeni nu spune nimic. Ei îi păsa de Dogville și arătase orașului adevărata sa față. Și Grace începe să prindă curaj și să se simtă mîndră pentru prima dată în viață, cînd descoperă că a cîștigat prieteni în scurta ei ședere în oraș.

Capitolul IV – Niciodată viața nu a fost mai bună în Dogville. Grace creștea în ochii oamenilor, iar ei se purtau de parcă ar fi fost născută acolo. Nu mai exista nici un pic ranchiună. Atît de relaxate erau vremurile încît o înghițeau cu totul pe frumoasa străină, uitînd ce a lăsat în urmă. Iar pentru prima dată, în acea vară, în orașul Dogville au venit oamenii legii.

Capitolul V – Nimeni nu își face griji de 4 Iulie. Nici măcar Grace care încă visează în fața singurului magazin să cumpere și ultimele două figurine, din toate cele șapte, la care visează de cînd a ajuns. E o zi în care ies la iveală dorințele ascunse, iar Tom face prima mutare într-un joc de șah prăpăstios. Nu apucă să îi împărtășească prea multe pentru că Poliția apare din nou, iar oamenilor din Dogville le încolțește un gînd. Și fiecare se va preschimba într-un stăpîn de sclav și o va încolți, știind că Grace nu va mușca înapoi. Dar în Dogville este foarte treabă de făcut avînd în vedere că nimeni nu are concret nevoie de nimic. Iar Grace, pentru a nu fi denunțată trebuie acum să muncească de două ori mai mult pe jumătate de salariu. Iar greșelile ei îi fac pe oameni să o urască. Pînă și Tom începe să îi ceară cîte ceva. O dovadă că îl iubește, mai exact, una fizică. Nu se grăbesc, totuși, pentru că au toată viața înainte.

Capitolul VI – Dar Poliția vine încă o dată și oamenii uită să anunțe pe Grace. Sau nu mai vor să anunțe, pentru că știu că acum pot obține ce vor de la ea. Puțină pasiune, puțină înțelegere, fiecare de ce duce lipsă. Iar va rămîne, de frică, un cîine credincios. Pentru că în sinea ei, Grace crede că ea îi provoacă să o rănească și știe că le este atît de datoare. Așa că tace și se mulțumește cu ideea că localnici au scăpat-o încă o dată.

Capitolul VII – Grace nu mai este dorită în Dogville. Tom chiar se gîndește la o evadare pentru ea. Între timp, Grace a renunțat de mult să încerce să explice că respectul față de recoltă nu se măsoară în provizii de carnalitate. Niciodată nu s-a gîndit că acele șapte figurine, pe care le-a luat cu greu, vor însemna mai mult cioburi decît întregi. Atît de mult, încît ea se hotărăște să plece. Iar Tom o ajută, dar mai încearcă o dată aă obțină ceea ce a primit fiecare bărbat din comunitate de la ea. Refuzul, însă, vine cu un motiv ce îl emoționează și, din cauza firii lui, nu are curajul să îi impună nimic. În sfîrșit venise vremea pentru mere și pentru Grace.

Capitolul VIII – Și s-a făcut cumva că Grace a ajuns tot în Dogville și sătenii au fost înțelegători cu ea și evadarea ei. Au construit un mecanism de încătușare care să îi permită, totuși, să se culce în pat. Iar o ciudată transă, pe care o au animalele atunci cînd le este frică, ca un pacient care lasă boala să preia controlul, o ajută să treacă peste vizitele sexuale pe care le primește în fiecare noapte. Tom încă o iubește și mai încearcă o dată să o scape de cușcă, cu o momeală numită adevăr. Iar el va avea de făcut o alegere, al cărui rezultat se schimbă atunci cînd Grace îi interzise să omoare iubirea dintre ei cu o simplă pornire carnală. Și, în fond, Tom realizează că această relație îi poate strica universul, cariera lui scriitor. Că pericolul pe care îl simt ceilalți îl amenință și pe el. Doar Grace nu știe de ce oamenii se poartă atît de frumos cu ea. Poate că și-au dat seama că ea chiar a spus adevărul.

Capitolul IX

Într-un final, Grace înțelege că oamenii care o vînează și oamenii pe care i-a găsit în munți sunt la fel de răi. Că nci un cîine nu trebuie să își asculte instinctul, pentru că astfel nu ar mai fi în preajma omului și nu ar mai putea fi dresat. Și tocmai cînd cugeta mai bine la destinul pe care poate da vina, peste orașul Dogville se lăsă o altfel de lumină. Și apăru din senin un altfel de cîine.

Name: Dogville
Director: Lars von Trier
Year: 2003
Actors: Nicole Kidman, Paul Bettany, Lauren Bacall
Awards

7 thoughts on “Dogville sau Orașul cu un singur cîine

  1. Ma omori cu alegerile tale de film. Mie-mi place foarte tare ideea aia a altruismului ca renuntare de tine, ca ceva nenatural in om, care il face doar sa acumuleze frustrari. Imi place atata de tare simbolistica lui Von Trier. Imi place si paradoxul din final…si ironia fina pe care el o face. Numele si ceea ce a insemnat ea pana atunci…si cum nu-si poate invinge totusi conditia de om, pana la urma. Tot imi place. E unul din filmele mele de suflet.🙂 Si da…o sa devin stalker sa stii. Bine, recunosc, sunt deja😛

    1. Imi plac stalkerii :)) Si eu sunt unul la randul meu. Cel mai mult m-a atins ideea referitoare la conditia umana, care este destinata esecului. Eu asa am interpretat “transformarea” din final. Nu putea intoarce obrazul la nesfarsit. Iar aici vedem o multime de lucruri pe care omul le incearca si nu ii sunt naturale. Cum e si in Breaking the Waves. E un film atat de profund, nu ma satur sa il revad.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s