Lore sau Tarkovski reloaded?

lore_xlgLore nu s-ar fi gîndit niciodată că oamenii scheletici din fotografiile mînjite cu lipici au ajuns așa din pricina tatălui ei. Pentru ea Vati este un bărbat masiv, cu apucături de cîine, care își ține fălcile mai mereu încleștate. Dar într-o noapte se transformă în acel monstru din pricina căruia trebuie să fugă și să se ascundă în cele mai întunecate vise.

De o tristețe fabuloasă, acest personaj îmi amintește de Oglinda lui Tarkovski. O fată cu ochii mari, care nu crede în adevăr decît atunci cînd el devine palpabil, asemeni unui copil. Pe scurt, Lore poate fi privit în numeroase feluri: ca o călătorie inițiatică, ca o poveste din cealaltă tabără, ca o istorie a prigoniților, ca o poveste a unei eroine sau a unui fugar. Dacă privim în ansamblu, scopul acestei fete este aproape acela de Călăuză, care trebuie să-și ducă frații către un loc unde aceștia vor găsi pacea și vor fi la adăpost, acolo unde li se vor îndeplini toate dorințele. Desigur, prin exagerare, ajungem să o vedem ca pe un soi de Kharon, care își riscă propria existență pentru a trece în lumea de dincolo o mînă de oameni. Această lume, este una a eliberării, a scăpării și un refugiu al fugarilor.

De un întuneric frumos, aceste peisaje îmi amintesc de Andrei Rublev. Cu un cer apăsat și închis, și pămînt us și rece, Lore reușește să inducă o stare de disperare privitorului. De parcă fuga ar fi proprie și atît de lipsită de speranță încît orice moment luminos este privit cu îndoială. O excelentă alegere de personaje și momente transformă filmul într-un parcurs ușor de urmărit, care are darul de a bîntui, nu oricum, ci cu patos. Exemplificarea terorii se face prin elemente duioase, care urmăresc mintea mult după ce pelicula s-a încheiat. Un astfel de moment genial construit este scînteia de speranță pe care o simt copiii fugari atunci cînd găsesc adăpost în casa unei bătrîne. Mult prea ancorată în istoria care tocmai se stinge, femeia îi folosește ca un instrument de reînviere și întărire a credințelor naziste. Printre zeci de haine vopsite în negru, Lore se zbate între adevărul ei și adevărul celorlalți și pornește o luptă lăuntrică pe care o va cîștiga, dar pentru care va plăti cu vărf și îndesat.

Imaginea copilului este aici un laitmotiv. Ca în Copilăria lui Ivan vedem o maturizare forțată, produsă de schimbări ascuțite, care nu pot fi cuprinse cu mintea și cu ochiul. Pe drumul ce ar trebui să ducă la eliberare, cei slabi se pierd sau sunt lăsați în urma istoriei. Excepțional este momentul în care tulburată de tot ceea ce se petrece în jurul ei, Lore privește cu ochii goi înspre un cadavru cuprins de furnici și transpune acea imagine asupra tuturor celor pe care îi vedem întinși la podea. Din acel moment totul devine mort, peisajul se închide, iar speranța dispare, călătoria devenind doar ceva de la care nu se mai poate întoarce.

În concluzie, după atît de multe vorbe mari și exagerate, Lore este un altfel de film despre istoria nazismului. O istorie ușor ignorată, care își cere dreptul la replică.

Name: Lore
Director: Cate Shortland
Year: 2012
Actors: Saskia Rosendahl
Awards

3 thoughts on “Lore sau Tarkovski reloaded?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s