Cesare deve morire sau Filmul-ceapă

Zeci de straturi. Două culori. O singură rădăcină. Un film cutremurător: Cesare deve morire.

Într-o închisoare de maximă securitate condamnații de pregătesc să îl joace pe Shakespeare. Cu toții sunt actori experimentați, care au înșelat zeci de oameni și au ucis zîmbind pentru o cauză ascunsă. Iar acum stau după gratii, complotînd cu naturalețe împotriva lui Caesar, punîndu-și viața pe scenă.

De multe ori am spus că un film care se lasă cu greu descris este aproape de perfecțiune. În încercarea de a cuprinde măiestria lui în cuvinte realizez că totul se stratifică, întreaga acțiune se ramifică și alunecă elegant spre multe alte dimensiuni. În mijlocul acestui peisaj anost, îngrădit și rece, cu aspect cenușiu de ciment și sunet ascuțit de bare de metal se desfășoară ceva viu. Ia naștere o operă de artă, care, poate fi, la prima vedere, o interpretare frumoasă a lui Julius Caesar

Primul moment de referință, care va rămîne întipărit adînc în memoria cinefilului și care, poate, trimite ușor înspre Il Vangelo secondo Matteo a lui Pasolini, este contactul princeps pe care îl avem cu deținuții. Aceștia ne sunt prezentați pe măsură ce conving juriul că pot plînge și că pot fi ei înșiși spunîndu-și doar numele și locul din care au ajuns aici. O membrană extrem de fină se coagulează în jurul fiecăruia, sculptîndu-i în artiști adevărați, oameni ai teatrului, care interpretează fără cusur roluri grele. Oameni pe care ajungem să îi apreciem și să îi aplaudăm în sinea noastră, pentru care am reduce pedeapsa, ba chiar pe care i-am ierta cu totul și le-am dat drumul înapoi în lume.

Există, totuși, un truc. Un ceva ascuns care ne face mereu să realizăm că nu suntem doar spectatori în culise, ci, mai degrabă un Paler care află că mangustele vînează șerpi pentru că sunt imune la veninul lor. Secretul perfecțiunii actorilor stă în defectele lor, în setea pentru crimă și în plăcerea pentru tîlhărie. Brutus este perfect pentru că este jucat de un om definit de trădare, Caesar este un adevărat cap mafiot, iar Cassius un om condamnat pe viață. Iar aceste personaje, plasate în decorul potrivit nu fac altceva decît să traseze linia aproape invizibilă dintre ficțiune și realitate. La această idee contribuie și un inteligent joc de cadre color și alb-negru, care delimitează precum gratiile. Odată cu apariția mantiilor roșii și a luminii galbene ies la suprafață și multitudinea de ani care urmează să fie ipășiți în carceră.

Iar în final, după toată această trădare,vom descoperi că am fost trași pe sfoară cu antiteze special create pentru noi, privitorii, care funcționează ca un soi de memento mori. Așadar, Cesare deve morire poate fi o operă de artă ambalată atît de frumos și atît de sofisticat încît este aproape imposibil să ghicești că miezul este atacat de viermi.

Name: Cesare deve morire
Directors: Paolo Taviani, Vittorio Taviani
Year: 2012
Actors: Cosimo Rega, Salvatore Striano, Giovanni Arcuri