Oslo, 31. august sau Iona

E ultima dată cînd Anders se joacă de-a viața. A încercat de nenumărate ori, dar nu a reușit niciodată să cîștige. De fiecare dată s-a întors din drum și s-a ciocnit de alți jucători, care l-au convins să abandoneze calea pietruită și să aventureze prin poteci periculoase. Așa a ajuns, acum, un proscris, un paria, un om scuipat din burta chitului în mijlocul unui neant pe care îl cunoaște foarte bine.

Rămas singur, doar cu un ecou supărător în minte, Anders se hotărăște să mai acorde o singură șansă acestui joc. Iese de la dezintoxicare și vine acasă, în încercarea de a deșira același ghem de ață. Dar fratele lui are acum o familie imperfectă, iubita lui nefericită dă petreceri elegante, prietenii nu se pot desprinde de obiceiurile proaste, iar el nu mai are ce căuta printre oameni. De aceea ia o piatră în brațe și încearcă să se scufunde cu ea, să dispară și să se liniștească. Dar se gîndește că ar fi păcat să nu fi încercat chiar totul înainte de a ajunge la acest deznodămînt inevitabil. Deci pleacă înspre o noapte lină, în care reușește să se amestece printre ceilalți, își aleagă o companie efemeră ;i totul se volatizează în zori.

Pe scurt, un elogiu adus însingurării și respingerii. Excepțional de bine croit, acest film ne arată o poveste simplă, care se rezumă în cîteva cuvinte astfel: un bărbat care nu se poate reintegra în societate după ani de abuz de droguri. Ceea se ascunde în spatele ei, totuși, este atît de vast și greu de cuprins în niscaiva vorbe. Avem, pentru început, un parcurs ieșit din comun, nici ascendent, nici descendent, ci tragic de linear și limpede. Un traseu care duce clar înspre moarte și o tristă zvîcnire, căci așa poate fi considerată această ultimă încercare pe care o face Anders. Viitorul negru este atît de închistat în mintea lui, încît bărbatul nu mai poate accepta nici o salvare, nici măcar atunci cînd ni se sugerează molcom că un fir de dragoste ar putea face minuni. Și cu singurantă, că pe lîngă tristețea aceasta apăsătoare, frumusețea filmului, pentru spectator, stă în multitudinea de gheare de care se agață din dorința de a salva personajul. Vrem ca Anders să reușească la interviu, să fie primit de fratele lui, să se împace cu iubita lui, să accepte o nouă creatură în viață, să renunțe cu totul la droguri și să vedem un zîmbet care nu aduce a resemnare. Iar așteptările ne vor fi fierte pînă în ultima clipă, pe care, chiar și atunci cînd se comsumă în fața noastră, o credem un miraj.

Filmul se consumă încet, într-un peisaj rece și ud, personajul fiind mereu înconjurat de apă, un element care se despinde de calitatea sa purificatoare și accentuează starea de singurătate și pustiu. De departe, Oslo, 31. august ne duce cu gîndul la Ulise, căci și acolo vedem o singură zi din viața unui om, poate singura decisivă dintr-un șir de zile pe care le putem doar bănui și învinui. De aproape, însă, avem de-a face cu un Iona pierdut pe mare, singur, înghițit de chit, care vrea să moară pentru a se naște din nou, un om mai bun cu o viață care “să îi iasă”.

Name: Oslo, 31. august
Director: Joachim Trier
Year: 2011
Actors: Anders Danielsen Lie, Hans Olav Brenner, Ingrid Olava
Awards