GUEST POST: A Field in England sau Filmul-bătălie

fieldinenglandRăzboiul civil englez (1642–1651) nu este foarte cunoscut, nici măcar printre britanici. În spiritul zicalei “Orice conflict are ca scop schimbarea naturii adevărului” (Frank Herbert), suporterii Parlamentului s-au luat la harţă cu Roialiştii privind modul de guvernare. Pe fondul acestor divergenţe, Ben Wheatley îşi elucubrează propriile concepţii asupra temerilor umanităţii în faţa războiului şi necunoscutului. Rezultatul? Un ghiveci gustos şi provocator de indigestie, pe care-l recomand semi-masochiştilor psihici.

Pe un câmp (din Anglia), un grup de trei dezertori adopta un refugiat, Whitehead, în drumul lor spre un presupus han, ce dă impresia de o peripeţie din Purgatoriu spre Rai. Aşa cum şi numele sugerează, Whitehead este un slujitor loial, un învăţat al timpului său, cu cunoştinţe aprofundate în divinaţie, astrologie, matematică şi alchimie. În schimb, doi dintre actualii săi camarazi întruchipează cele două tipuri de oameni care ajung pe câmpul de bătaie; primul e naiv, chiar prost, dar neînfricat şi al doilea un nihilist si cinic convins, cu un miez micuţ de idealist, odată zgâriată suprafaţa. În schimb, al treilea, Cutler nu este bine definit decât în momentul în care apare O’Neill, un irlandez urmărit de Whitehead pentru furtul unor documente preţioase de la stăpânul său; O’Neill fiind un fost ucenic al acestuia din urmă, la acelaşi rang ca şi Whitehead. Documentele se dovedesc a fi o hartă a unei comori, obiectul dorinţei arzătoare a lui O’Neill. O să încerc să nu mai divulg din acţiunea propriu zisă, dar vă spun de faptul că la un moment dat totul devine halucinant, psihedelic, cu o viteză a cadrelor ameţitoare care mi-a amintit de “Enter the Void” a lui Gaspar Noe.

Folosirea clarităţii care provine din filmarea monocromă, Wheatley aduce la iveală realitatea viscerală pentru a pregăti audienţa pentru vârtejul emoţional adus de drogurile psihedelice. Dar am divulgat prea mult. Unele cadre sunt splendide, un stil al imaginii ce aduce aminte de unele portrete pictate in acea perioada de către maeştrii barocului, un Anthony van Dyck (portretul regelui Charles I). Un foarte mare plus se duce şi la scenariu, dinadins conceput pentru a da senzaţia de literatură, folosindu-se desigur limbajul specific vremii. Amintesc aici şi înjurătura de la început, “Damn your impudence, you obsequious little turd”. Folosindu-se de portretizarea unui Anti-Dumnezeu, portretizat aici de un soare negru, şi coloana sonoră excelentă, filmul reuşeste să aducă la lumină temerile cele mai ascunse ale privitorului. Teama de singurătate, mai ales în concordanţă cu Universul interior şi exterior, teama de absoluturile care vin din moarte, teama de oamenii din jurul tău.

Făcând o sumă, medie şi radical, pot zice că e unul din cele mai originale filme pe care le-am văzut în 2013; un film cum n-am mai văzut de ceva vreme, o călătorie halucinantă, terifiantă şi apăsătoare. Şi plin de umor negru, desigur!

Text by: Mihnea Ștefan Avram – societateainadaptata.wordpress.com
Director: Ben Wheatley
Year: 2013
Actors: Michael Smiley, Julian Barratt, Reece Shearsmith

One thought on “GUEST POST: A Field in England sau Filmul-bătălie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s