Oh Boy sau Prologul lui Trier

oh_boy_xxlgO ceașcă mică. Un băiat mare. O lume imensă. Un film ca un déjà vu: Oh Boy.

Niko nu își mai permite nimic. Nici să iasă din casă. Nici să conducă. Nici să danseze. Nici să fumeze. Nici să iubească. Nici măcar o cafea. Și a ajuns aici doar din vina lui. Pentru că și-a mințit tatăl, pentru că nu și-a terminat studiile, pentru că a condus prea repede, pentru că a fumat prea mult, pentru că nu a iubit destul și pentru că nu știe să comande cafea. Iar Niko începe să simtă că totul este mult mai complicat decît toate astea, mai ales pentru unul ca el, un bărbat care nu își permite să crească.

Un soi de Frances Ha, varianta masculină, ceva mai tăcut și mai apăsător, cu o puternică aromă de film noir (a se nota, doar aromă, la fel ca la Delma cu cașcaval). Frumusețea, aici, este prezentarea unei generații care suferă de o cumplită boală dulce: pasivitatea. Într-o scenă grăitoare ca un goblen cu maica domnului, Niko își urmărește tatăl sfidător, scîrbit aproape de imaginea puerilă pe care individul o afișează în fața unui joc de golf. La doar cîteva cadre distanță, rolurile se inversează, iar băiatul revine în rolul puberului descoperit și dezmoștenit. Contactul cu realitatea se face brusc, aproape ca o sinucidere prin aruncare de la balcon. Iar acest contact pare treptat și lent, dar Niko nu îl observă. Tocmai în asta consta unicitatea filmului. În faptul că regizorul ne spune nouă un secret despre care personajul nu știe. Noi putem observa declinul stării sale, dar nu îl putem avertiza. Și așa asistăm la o istorie, o frîntură din viața unui om, în care, fără să vrem, ne regăsim.

În timp ce priveam extrem de încîntată această frumoasă tărăgănare urbană, cu ale sale peisaje berlineze stupefiant de banale și interesante în același timp, am avut o puternică senzație de déjà vu. De parcă aș mai fi văzut și aș ma fi simțit acest film undeva, exact același lucru, exact același impact. Și după o zi de căutări prin arhivele memoriei m-a trăsnit iluminarea: Oh Boy este prologul din Antichristul lui Trier. În timp ce doi părinți fac sex sub duș, copilul lor atras de fulgii de afară se aruncă în gol pe geam. Aici, în timp ce tatăl lui Niko are viața extrem de ocupată de indivizi chipeși care dau bine cu crosa, băiatul își construiește singur un drum către moarte.

Mai pe scurt spus și mai artistic, Oh Boy se simte ca o gură de cafea rece, luată în creierii dimineții, pe fugă, din ibricul care stă pe aragaz de două zile, un gust pe care îl simți toată ziua și pe care te bucuri că îl descoperi, chiar dacă nu vine dintr-o experiență extrem de plăcută. Clar un musai de văzut și un debut fantastic.

Name: Oh Boy
Year: 2012
Director: Jan Ole Gerster
Actors: Tom Schilling, Katharina Schüttler
Awards: 1 European Film Award, 6 German Film Awards

boy8boy10boy13

2 thoughts on “Oh Boy sau Prologul lui Trier

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s