Guest Post: Faust sau Povestire cu și despre demoni

LZSMUDespre filmele pe care le-am văzut doar pe jumătate, scriu foarte bine alții, care au avut curajul să înfulece Iadul pînă la final. Așa că îl las pe Mihnea să vă spună cum se trece cu frumusețe din sfera demonicului livresc în cea a bestiarului conematografic.
Nu am citit Faustul lui Goethe, deci am intrat in Faustul lui Sukurov așteptând o poveste cu o morală ordinară și imagini a la Tarkovsky. În mare parte, asta am și trăit, cu mici diferențe pe parcurs.

Faust e un profesor, generalist în sinea sa, așa cum se cade filosofilor, flămânzit de lumea searbădă pe care a abandonat-o. O analogie mai mult sau mai puțin discretă la situația actuală a societății, aș zice. Preocupat de valorile dumnezeirii supreme, crezând că el însuși eu un demizeu, își pune teoriile în practică, căutând sufletul uman într-un cadavru furat, printre măruntaie și carne putrezită, purtând o discuție despre Dumnezeu și natura sa cu asistentul său, un om de rând, ar spune Faust. Faptul că cercetările sale sunt ezoterice, și deci, fără aplicații practice, îl conduc pe drumul sărăciei, drept pentru care îl întâlnește pe un cămătar manierat, portretizându-l pe Mephistofeles. Un personaj diform, parcă creat din lut de către un zeu pus pe șotii, și adus la viață doar pentru slujba de a aduce nebunia în lume și suflete în Iad.

În pelerinajul făcut de către cele două personaje, Faust și demonul fără nume, prin decadența societății secolului XVIII, asupra căreia se aruncă voalul manierelor și bunului simț, profesorul își scoate la iveală natura umană parcă ca răspuns la adresa bufoneriilor demonului, o natură care nu se schimbă nici în ciuda preocupărilor sale de demizeu. Într-o spălătorie comună, unde o droaie de femei, tinere sau bătrâne, semi-dezbrăcate sau complet îmbrăcate, au grijă de igiena unui întreg oraș, Faust pune ochii pe Margarete, o fătucă bălaie, cum numai neamul german poate produce, o sensibilitate inocentă într-o lume a crudității, și purcede a se deda la o mică plăcere voyeristă, ridicându-i fusta albă cu o mască de pervers convins. Scena capătă subit alte conotații, când Mephistofeles se alintă în mijlocul femeilor, toate îmbrăcate în lenjerie alb?, ca un favorit al umanității. Și pe bună dreptate, el aduce plăcerea și succesul în sânul lumii care începe să se afunde în hedonism. Plimbându-se pe străzile orașului, Faust se confesionează noului său prieten nedorit că o vrea pe Margarete, o dorință de posedare așa cum doar un om poate să dorească, o distrugere a inocenței care intră în sfera iubirii de putere, nicidecum a iubirii romantice. Dar fătuca nu-l dorește, și Faust e mâncat de acest refuz. Intrând într-o tavernă plină de soldați care sărbătoreau sfârșitul unui război, Mephistofeles face o minune: înjunghie un zid din care începe să curgă vin „vechi de 100 de ani”, timp în care Faust, ajutat de demon, înjunghie accidental un tânăr soldat, care moare la scurt timp. Imediat, acesta alungă orice simț al vinovăției, la fel ca orice om, pe motiv că în îmbulzeală, Mephistofeles l-a împins.

Tânărul mort se dovedește a fi fratele Margaretei, și Faust, văzând o șansă de a își împlini visul, o ajută pe mama acesteia cu bani și se prezintă la înmormântare. Momentul este optim pentru mișcarea de grație a demonului; Faust semnează contractul acestuia cu sânge, sufletul său pentru o noapte cu Margarete, ceea ce se și întâmplă. Scena sexului este frumos construită, cu deformații de imagine (cu lentile convexe, probabil) aducând o aură supranaturală. O luptă a omului-demon cu omul-înger, unde, desigur, omul-demon devorează tot ce înseamnă bun, echivalând cu lupta interioară din Faust. La final, Mephistofeles îl scoate pe Faust din oraș deghizați în armuri, pe motiv că a fost descoperită crima și va fi pedepsit, și îl conduce pe acesta într-un vârf de munte, acoperit de stânci gri și foarte accidentat. Lângă un pârâu cristalin, stau trei personaje din trecutul profesorului, care vor să-l înlănțuie cu trupurile lor reci, furând căldura trupească și, totodată, viața. Este salvat de Mephistofeles, și cei doi își continuă urcușul spre vârf. Aici, demonul îi arată fântâna sa, un gheizer cu apă clocotită, aducând vag a poartă spre Iad. Faust în schimb, recăpătându-și valențele de om de știință, înțelege imediat principiul de mișcare a apei și revine la starea sa de demizeu. Demonul în schimb, vrea ca ei să-și continue drumul, iar în lupta care urmează, Faust îl doboară pe Mephistofeles și-l acoperă cu bolovani, ca un fel de răzbunare pentru Margarete, victimă colaterală a mașinațiunilor diavolești. Acesta e momentul în care Faust își recâștig? libertatea, dacă nu și sufletul, și rupe contractul, aruncându-l peste demon. Faust, liber acum, este întrebat de vocea Margaretei încotro se îndreaptă, și acesta, jubilând, arată spre un munte acoperit de zăpadă, un semn al izbăvirii poate.

Cinematografia este bună, cu vădite semne ale lui Tarkovsky, Alexander Sukurov fiind un ucenic al acestuia, semne care se văd li în tărăgănarea discuțiilor filosofice purtate de Faust și Mephistofeles, cu scopul de a aduce privitorul într-o stare de introspecție. Mai puțin contează acțiunea cât contează încărcătura ideatică.

Name: Faust
Director: Aleksandr Sokurov
Year: 2011
Actors: Johannes Zeiler, Anton Adasinsky, Isolda Dychauk, Georg Friedrich

4 thoughts on “Guest Post: Faust sau Povestire cu și despre demoni

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s