La piel que habito sau Pictorul Almodóvar

la_piel_que_habito_xlg

Un film atipic. Un penson fin. Picturi greu de uitat. Un film ca o plantă otrăvitoare, în regia amorului meu: Pedro Almodóvar.

Robert Ledgard este pe cale să creeze un monstru perfect. Un trup care răspunde celor mai rigide proporții, un chip desăvîrșit de o alură ușor masculină și o piele imposibil de rănit. Acest Frankenstein elegant și frumos va fi mărturia unui trecut zbuciumat și a unei minți bolnave.

V-ați gîndit vreodată la un film horror în regia lui Almodovar? Nu, nici eu, pînă să deschid această piele de care m-am ferit ceva vreme. Cu elemente clare de thriller, ceea ce maestrul s-a ferit să ne arate pînă acum și cu aspecte de Bond, ceea ce am crezut că nu există pentru Pedro, La piel que habito mă face să zvîcnesc. Încă de la început observ analitic un Banderas sigur pe sine, scos din cutie, dement și provocator, o punere în scenă cu care nu eram învățată din partea actorului. Uitîndu-mă în urmă, la Mujeres al borde de un ataque de nervioso, la Matador și la Átame! și la evoluția personajelor pe care le joacă Antonio, ajung la concluzia că era inevitabil să devină acest doctor machiavelic, ahtiat după perfecțiune și după îndeplinirea propriilor scopuri.

Și poate că, exagerînd ca de obicei, el este singurul motiv pentru care am văzut filmul de două ori. Pentru că am simțit mereu că Robert Ledgard ascunde mai mult decît am putut observa din prima și pentru că m-am ambiționat să găsesc frîntura lui umană și măcar o greșeală în interpretare. Ce am descoperit în schimb a fost ceva ce m-a mulțumit mai mult decît ratarea: sugestii fine și conexiuni suprinzătoare. Por exemplo, dacă deschidem ochii mari vedem printre primele scene, în reședința psihopatului, o imensă ilustrare a unui tablou lasciv (pentru care am un fetiș enorm). Vedem o femeie sprijinită pe cot, care privește senzual și care prin postură invită mintea la erotism. Cîteva clipe mai tîrziu vom descoperi recreată aceeași trăire prin personajul Verei, o tînără cu un costum de culoarea pielii care privește galeș înspre camera cu care o supraveghează doctorul. În fața ecranului gigant Ledgard o soarbe din priviri și, printr-un gest extrem de plăcut, introduce magia lui Almodovar pentru prima dată: dualitatea sexelor.

Știm din întreaga sa istorie de filme că Pedro s-a jucat cu ideea de transformare a bărbaților în femei, cu iubiri pasionale între bărbați și cu un continuu război de neînțegeri între genuri. Prin jocul pe care îl fac cele două personaje, prin poziția trupurilor, ni se spune că avem de-a face cu o poveste despre transformare, rivalitate, obsesii și greșeli. Dacă privim cu atenție la cele două opere de artă vom vedea că Venus poate fi oricare dintre cele două personaje și că lipsește un element pe care aproape că îl ignorăm: cîinele, simbolul loialității.

Iar așa cum vom vedea pe parcurul acțiunii, în La piel que habito avem de-a face cu o forțare a unei ființe umane, cu o transformare silită și cu o dorință fierbinte de evadare. Avem trădarea ca element principal, care se regăsește poate în cea mai lipsită de sens scenă și complicație pe care am văzut-o în filmele lui Almodovar (și le-am văzut pe toate) – apariția non sensuală a tigruțului care sechestrează și violează , doar pentru a întări ideea care era deja evidentă, că pentru Robert Vera este un bun material de care nu are voie să se atingă nimeni. Frumusețea filmului constă tocmai în această realție specială și în atașamentul profund detașat, dacă se poate spune așa ceva. Vera nu este nici o clipă privită ca o persoană, ci ea este o încununare a muncii, ca o diplomă care stă frumos pe perete.

Și acum că am ajuns la această parte, vreau să vă împărtășesc o descoperire aproape științifică, pe care am făcut-o analizînd ultima parte a filmului. Într-o excelentă scenă în care Vera pare că s-a îndrăgostit de cel care o ține captivă se așază alături de el și îi cere o țigară. Ne este atrasă atenția asupra modelului rochiei, un imprimeu care se regăsește în tablourile din spatele doctorului. Acelea sunt opere pictate de artistul Juan Gatti și ilustreazp trupuri dezgolite de piele, fără identitate sexuală, plimbîndu-se prin grădinile Edenului. Între Gatti și Almodovar, la fel ca între Banderas și el există o colaborare veche și, așa cum susține pictorul, un schimb de plăceri: “Básicamente yo sé lo que le gusta, él sabe lo que me gusta”.

Venus-din-Urbino-inainte-de-1538

piel3

piel-que-habito-antonio-banderas-elena-anaya

Juan Gatti-02

Name: La piel que habito
Director: Pedro Almodovar
Actors: Antonio Banderas, Elena Anaya
Year: 2011
Awards

6 thoughts on “La piel que habito sau Pictorul Almodóvar

  1. Primul tablou e un fake😛. Dacă nu mă înşel acela e “Venus din Urbino” al lui Tiziano şi ar trebui să stea agăţat pe pereţii unui mare muzeu din Florenţa. Să fi avut cumva pile Almodovar pe la italieni ca să i-l împrumute ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s