Io e te sau Retrospectiva Bertolucci

Lorenzo este aproape un tipar. Al adolescentului debutant, care caută refugiu în fața ropotelor de griji pe care le aruncă părinții înspre el. Plictisit de nimicul care i se întîmplă în fiecare zi se refugiază într-o minciună vulnerabilă, pe care ajunge să o împartă cu o persoană diametral opusă.

Sau altfel spus, noul Bertolucci este povestea unui băiat care se refugiază în subsolul blocului, își minte mama spunîndu-i că pleacă într-o excursie și își ajută sora vitregă să scape de o dependență de heroină. Un mic nucleu care nu mai înflorește atît de spectaculos cum ne învățase maestrul italian. Avem o vagă urmă de Stealing Beauty în persoana Oliviei, sora rebelă a lui Lorenzo și o încercare de sugerare a unei apropieri nefirești, între cei doi tineri. Spre marea mea dezamăgire, însă, relația este una forțată și presată, dar, spre marea mea bucurie ceva ce nu am mai văzut pînă acum la Bertolucci: un miez care se dezvoltă într-un spațiu închis. Iar asta nu poate decît să mă facă să mă gîndesc la apartamentul din Ultimo Tango a Parigi sau la casa păcatelor eterne din The Dreamers. Aici, în Io e te, Lorenzo ajunge să se maturizeze presat de pereți reci, la umbra unui întuneric spasmodic, complet diferit de felul în care o făcea Joe Silveri în La Luna.

Și dacă tot am ajuns la unul dintre filmele mele preferate regizate de maestru să facem o scurtă trecere în revistă a elementelor împrumutate: un incest sugerat doar (din păcate), abuz de droguri, presiunea părinților, absența tatălui și acel sentiment plăcut de abandon pe care îl surprindem în personajul lui Lorenzo. Interesant conturat, dar nu suficient, băiatul este un mix de recurență și inedit. Poate că cel mai fascinant lucru, la acest personaj, este frumoasa privire psihopată cu care îl înzestrează rolul (natura) și în care observăm o schimbare pe măsură ce acțiunea restrînsă se desfășoară. Într-un frumos echilibru vedem o ilustrare a lui Lorenzo la maturitate, prin personajul Oliviei. Cu aceeași căutătură răsvrătită și același comportament dezaxat, sora vitregă se descompune într-o femeie cu accente de mamă și iubită grijulie. Ceva mai bine dezvoltat, personajul ei ne duce cu mintea la toate femeile dezvoltate de maestru. Este caldă, dar ar putea porni cu ușurință o revoluție, iubește pasional și se stinge cu ușurință, predispusă la dezastre, distruge lumi în drumul ei și își clădește obstacole și obsesii. Iar compusul chimic rezultat din întîlnirea celor doi este unul pe care îl putem înghiți cu ușurință, rumega cu plăcere, dar savura mult prea puțin.

Cu o oarecare inconsistență în poveste și lacune în acțiune, Io e te mi-a lăsat un gust amar. Nu pentru că nu mi-a întrecut așteptările sau pentru că am regăsit prea mult din propriile defecte în el, ci pentru că îmi pare, de la distanță, un film de adio. Dar să sperăm că nu vorbesc într-un ceas rău.

Name: Io e te
Director: Bernardo Bertolucci
Year: 2013
Actors: Tea Falco, Jacopo Olmo Antinori