“You know, I once found something at the cemetery. Yes… Was walking through the cemetery and found it. It was in a sack. Someone threw it out, and I found it. Someone didn’t need it, and I saw it. And what’s in the sack? I thought I’d take a look. I approach… I approach… I undo it with a stick. Open it up, and inside… You! Yes… You are inside. And also you were all covered in fur, like an animal. I even got scared. But didn’t run away. I took the sack home. I showed it to grandma, and she said “let’s keep her”. So we yanked all the fur out and kept you. It was a lot of fur, long, because you were a little wolf.”
O poveste pe care fata nu mai știe dacă a auzit-o de la cea care i-a dat viață sau dacă doar și-a imaginat-o. Își vede mama atît de rar încît nici măcar imaginea acelei femei cu păr portocaliu și buze roșii devine o ceață de culori tari. Își amintește că o dată a făcut din pricina ei ca sîngele să se amestece în lapte, că a pus bomboane colorate pe un mormînt și că s-a îndrăgostit de un băiat dintr-o poză de pe cruce. Dar cea mai puternică amintire din copilărie a fetei cu uitătura urîtă este lunga așteptare în fața unei ferestre înguste. Un dor care, în final, o va face să se stingă.
După ce am afirmat că Zhit este un film perfect, revin asupra acestei idei și o transform cu un mare rînjet pe chip în “regizorul Vasili Sigarev este un geniu”. Pentru că nicicînd nu am mai văzut o asemenea povestea, spunsă într-un asemenea fel, trăită de asemenea personaje într-o asemenea profunzime. Nu există nici o clipă de respiro, nici măcar atunci cînd am crede că întreaga construcţie se prăbuşeşte, că mama nu mai revine niciodată sau că moartea îngheaţă toate apele. Pe scurt, acest Volchok este ca un drum lent cu un roller coaster, care ştim cu siguranţă că va sări de pe şine. În aşteptarea acelui moment ne delectăm şi ne îngrozim de convieţuirea dintre personaje.
Vedem în copilul acesta înghiontit un soi de Gelsomina în La strada. Cu aceeaşi expresie, mereu alungată şi tratată ca o marionetă, fata parcurge un traseu sinuos, care se încheie brusc. Mama este o femeie s-a procopsit cu un copil. Şi care nu ştie cum să se poarte cu fiica atunci cînd o întîlneşte. Îi aduce cadouri şi bărbaţi care îi devin unchi pentru cîteva zile, îi batjocoreşte naivitatea şi o abandonează în grija unor oameni la nimereală. Dureros şi greu de privit este parcursul acestei relaţii ciudate, care este cu atît mai tragică cu cît speranţa fetiţei nu are sfîrşit şi se ancorează în fiecare întîlnire pasageră ca sabia în piatră. Iar pentru a dezlipi acest scai ce o înţeapă şi o jeneayă, mama intră cu putere în mintea fetei şi o convinge că toate neajunsurile lor se întîmplă din cauza copilăriei nedorite.
Un perfect echilibru, ca şi în Zhit, între imagine, sunet, idee şi ochi. Ceea ce se vede, transmit yeci de idei, care nasc la rîndul lor altele şi altele, ce ne fac să închidem ochii şi să reyumăm totul la întrebarea de ce? Minunăţia filmului constă, în primul rînd, în unghiul de abordare al poveştii. Un fel de jurnal verbal, ce povesteşte întîmplările care se derulează sub ochii noştri, dar şi o imagine de scenă de teatru pe care se joacă, în timp real, o viaţă. Amestecul de culori ne face pupila să se micşoreye, iar negrul profund care înconjoară fiecare care face ca ochii să se mijească şi să caute mereu ceva în spatele cuvintelor şi a faptelor. Iar cînd vom descoperi ceva în beznă, va fi acel ceva ce nu ne va lăsa să uităm frumosul grotesc al acestui film.
Name: Volchok/Wolfie
Director: Vasili Sigarev
Year: 2009
Actors: Yana Troyanova , Polina Pluchek
Awards
Cinemateca lu' Zăvoi 