Zhit sau Fereastra

l_2190483_22bfc107

Într-un oraș ascuns în mama Rusie cîțiva oameni își văd de ale lor. Și par să fie aproape de fericire. Grishka se mărită din dragoste, Kapustina își așteaptă fetele înapoi acasă, iar Anton se împacă pe sine. Moartea are, însă, vede altfel viața lor.

Mi-am dorit fierbinte, în ultima vreme, să vad ceva genial. Și am scormonit, pe ici, pe colo, pînă cînd am descoperit (sincer nu mai știm cum) Zhit/Living și am crezut că m-a tăiat în hîrtie. Pentru că Zhit este, poate, cea mai sinceră transpunere a momentelor de dinaintea și de după intrarea morții în viața celor vii. Liniștea ce stă mocnit deasupra personajelor din această capodoperă stă să erupă, iar asta se citește din fiecare gest.

Într-un soi de prolog minunat articulat, Grishka începe să se simtă o umbră. Începe să creadă că pe sub tencuiala locului în care stau cresc larve și că ceva îi va ciupi și se vor trezi din acea frumoasă relație ce culminează cu o nuntă aproape mută. Iar Kapustina, ce și-a pierdut o dată fetele din cauza băuturii, le așteaptă acum să se înapoieze în casa părintească. Dar simte din lătratul cîinelui și din neliniștea lucrurilor că drumul va fi mai lung și că regăsirea va fi mai dureroasă decît ar fi crezut. Anton, însă, după ce parcurge o friguroasă călătorie prin ceață știe că la capătul ei va sta ceea ce își dorește de mult. Așa că sprijină bicicleta de pămînt, lasă ghetele la mal și înaintează în apă.

Aproape ciclic, moartea intră pe fereastră. Factorul declanșator pare a fi o scenă bizară, ușor dadaistă, desprinsă de contextul inițial. Îl vedem pe Grishka și pe soțul ei rîzînd de căzătura lui Anton și de sîngele ce i se prelinge pe bărbie. Uitîndu-se la cei doi, prin sticlă, bărbatul hotărăște să moară și să desfacă acest blestem ce îi va lovi mai tîrziu pe îndrăgostiți. Pe măsură ce avansăm în mangrove realizăm că acesta este un laitmotiv. Înainte să primească vestea pe care o simte fără să vrea, Kapustina stă în dreptul geamului, cu ochii pierduți, aproape transmițînd o resemnare pe care ne-o explicăm în final. Iar băiatul lui Anton este mereu certat de mama lui, pentru că petrece ore în șir în fața geamului, așteptînd, aparent fără rost, ca tatăl lui să vină acasă.

Pentru că aici, în acest genial film, morții prind viață și se întorc în locurile de unde au plecat, revendicînd afecțiune din partea celor vii. Absolut genial, ca printr-o oglindă, se observă cele mai mici reacții și trăiri ale celor păgubiți de moarte. Dorința disperată de a face minuni devine realitate, iar suflul se întoarce în trupuri doar pentru că cei rămași în urmă nu pot accepta o despărțire atît de bruscă. De o intensitate greu de suprimat în cuvinte, scenele prin care cei plecați sunt aduși la viață completează armonia la care asistasem pînă atunci, transformînd Zhit într-o capodoperă. Vedem aici și o frumoasă trimitere (poate) la Luz silenciosa (care face trimitere la Ordet) în care păcatele și căința reușesc să aducă un om la viață. Spre deosebire de acesta, oarecum ușor de anticipat, dar greu de acceptat, ceea ce se petrece în ultimele clipe ale filmului zguduie puternic mintea privitorului și lasă în urmă o rană superficială, ce nu se închide niciodată.

Name: Zhit/Living
Director: Vasili Sigarev
Year: 2012
Actors: Olga Lapshina, Marina Gavrilova, Sasha Gavrilova, Yana Troyanova
Awards

4 thoughts on “Zhit sau Fereastra

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s