Les adieux à la reine sau 3 x realitate

affiche-Les-Adieux-a-la-Reine-2011-2

O regină trădată. O slugă devotată. Un imperiu prăbușit. Un film cu gust de zahăr ars: Les adieux à la reine.

În vremurile de declin ale Mariei Antoinette cei de la curte încep să se împartă în cete. Cei care o vor moartă, cei care o fură pe la spate și cei care o trădează cu frică. Rămasă singură, prăbușită în mijlocul luxului pe care l-a îmbrățișat cu pasiune, regina se gîndește la evadare. Visează să plece într-un loc ferit și să lase domnia în urmă. Dar regele, soțul ei, nu își poate părăsi poporul și o tîrăște înapoi în cruda realitate, în care se consolează cu o iubită prietenă care o părăsește din ordinele ei. În picioare, alături de ea, mai rămîne o singură persoană care caută să o salveze.

Pe scurt, acest film surprinzător de bun nu este despre Marie Antoinette. Ci despre ceea ce se întîmplă în burta palatului atunci cînd toată lumea vrea să schimbe istoria de pe azi pe mîine. Este despre acei oameni invizibili care luptă pentru a susține o coloană vertebrală și despre aceia care visează cu ochii deschiși că pot alunga pericolul și că pot salva lumea cu dragostea lor. Les adieux à la reine este despre loiala servitoare a reginei: Sidonie Laborde. O tînără cu piept vesel și ochi speriați, piele albă și tiv negru, mereu grăbită în dorința ei habotnică de a-și satisface regina.

Rolul Sidoniei este unul, aparent, simplu. Îi citește Antoinettei din ceea ce porunceșe aceasta, cu emfază și voce potrivită și o lasă pe crăiasă să se cuibărească lîngă ea. Excepțională este scena în care regizorul o descrie prin gesturi pe regină: o femeie care pare ușor de plictisit, incapabilă de asimilare a lecturii, greu de stăpînit și cu o sexualitatea debordantă. Cît timp servitoarea ei stă lîngă ea pe divan, Marie se alintă ca o pisică, se freacă de umărul ei, se întinde și se destinde cerînd, într-un final, o lectură de modă. Sidonie se fîstîcește ușor și joacă în fața doamnei curții un rol de banală fețișcană entuziastă. În realitate, fata alunecă ușor înspre nebunie din pasiunea ascunsă pe care o face pentru Antoinette. Caută în subsolurile palatului să îi pedepsească pe cei ce vor să o ucidă, vrea să demaște comploturile împotriva ei, ba chiar să o ajute să fugă fără ca nimeni să observe. De fapt, Sidonie nu face altceva decît să cadă în mrejele unei femei care își acceptă declinul și este conștientă că istoria nu mai are nimic să îi ofere.

Devotamentul fetei are, și poate că asta oferă unicitatea filmului (la o privire de suprafață), două valențe: cea a serviciului și ce a sexualității. În mintea ei, dragostea de regină devine dragoste de femeie, iar dorința de a satisface ordinele ei devine gelozie pură. Tabloul în care se desfășoară acțiunea, în care vedem un rege transparent și preocupat de orice altceva în afară de soție, slujitori meschini și furtișaguri ieftine, se lasă completat de apariția misterioasă a ducesei Gabrielle de Polignac, o frumusețe exotică și erotică, ce stă la adăpost sub pielea Antoinettei. Prietenia celor două este vădit extrem de intimă, lucru care atrage, desigur, furia potolită cu greu a Sidoniei și a întregii șlehte de femei nobile și elegante. Dacă în alte filme o vedeam pe Marie Antoinette prezentată ca o femeie ușoară, care se aruncă în brațele bărbaților, aici o avem ca pe o doamnă care suferă la gîndul că marea ei dragoste, o ducesă care își alege rochiile ca să îi facă pe plac, este nevoită să o părăsească pentru a-și salva viața. Și această suferință o împiedică să vadă că cea rămasă alături de ea este o copie mult mai loială și fidelă a Gabriellei de Polignac și o face să o trateze ca pe o simplă fată căreia îi dă ordine și pe care o sacrifică fără să clipească.

Așadar, greu de explicat de ce acest film este atît de special. Dar ușor de observat nota (să îi spunem unică) a regizorului: fragmentarea realității. Desigur că nu este singurul care face asta, dar Les adieux à la reine este un exemplu sublim pentru a explica acest fenomen. Avem realitatea I, cea a istoriei, legată de vremea căderii Bastiliei și a eliberării tronului. În imediata apropierea vedem realitatea a II-a, cea a reginei, care conștientă de faptele din jurul său pune la cale o fantezie de scurtă durată, revenind în forță la cîrma vieții sale și a apropiaților ei, iar, ca o încoronare a acestei pelicule, avem realitatea a III-a, cea a servitoarei care citește și brodează pentru regină și care se afundă într-o iluzie dictată de dragoste și devotament profund. Frumusețea constă în faptul că toate aceste realități se completează și curg într-o ordine cronologică atipică, fiind separate de mici momente de realitate pură, pe care le surprinde un ochi fin și le digeră o minte încordată.

Name: Les adieux à la reine
Director: Benoît Jacquot
Year: 2012
Actors: Diane Kruger, Léa Seydoux
Awards

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s