My Blueberry Nights sau Kar Wai Wong la farfurie

O fată părăsită. Un bărbat îndrăgostit. O călătorie rotundă. Un film care se consumă cu lingurița: My Blueberry Nights, în regia marelui Kar Wai Wong.

Elizabeth se rătăcește într-un bol cu chei pe tejgheaua lui Jeremy. Din dorința de a chema înapoi o iubire irosită își pierde serile cu fruntea plină de griji și gînduri în restaurantul în care nimeni nu fumează și nimeni nu mănîncă plăcintă cu coacăze. Nu pentru că nu ar fi destul de gustoasă, ci pentru că nimeni nu o alege. Iar Jeremy înțelege cum funcționează selecțiile și vede cum în viitorul apropiat cineva va avea grijă să aleagă bine pentru Elizabeth. Doar că ea își pierde răbdarea deodată și pleacă în căutare de dragoste și aventuri pe alte teritorii, mai colorate și mai dure. Se aruncă înainte, călătorind printre străini și jelind pentru  necunoscuți, mereu curajoasă și nostalgică, cu siguranța că la întoarcere va găsi măcar o bucată intactă din ceea ce a lăsat cînd a plecat pe fugă.

Ușor de temut acest film. Doar la ideea că are în distribuție nume cunoscute (prezența sublimei Norah Jones este uluitoare!), toate îngrămădite sub Kar Wai Wong, privitorul poate tinde să stea deoparte și să aștepte să muște altcineva prima dată și să împărtășească impresii gustative. Sub acest titlu care trădează romantism și dulceață, maestrul culorilor vii care inundă podele și sparg geamuri, frîng lumini și alintă chipuri desfășoară o poveste frumoasă, îmbălsămată și directă. Mult mai directă decît sublimele cu care ne obișnuise și mult mai ușoară decît acele minunății (In The Mood For Love, 2046, Happy Together). Desigur că își păstrează aceeași voce unică și ne poartă într-o călătorie care face să suspinăm și să ne mișcăm picioarele în ritmuri de dans suav, dar se adresează într-un fel mai puțin eliptic prin intermediul a trei personaje care își consumă dramele ca pe un chibrit care arde prea repede. Poate că ne lipsește golul din final și tragedia din miez, dar acest film nu are același scop ca cele numite mai sus. Acesta este doar o lingură plină de plăcintă aromată, care trebuie să ne facă să creștem și să cultivăm optimism. Să ne molipsim de iubire sau de dor de ducă și să trăim prin fiecare dintre cele trei femei o poveste. Fie vrem să greșim iremediabil, fie să pozăm în persoane puternice, fie să ne avenurăm într-o călătorie de regăsire. Totul este la alegerea noastră, nimic nu ne este impus.

Pe scurt spus, My Blueberry Night este Kar Wai Wong scuturat de arthouse, la fel de fin tăiat și perfect prezentat, povestit pe înțelesul tuturor, simplificat prin dragoste.

Name: My Blueberry Nights
Director: Kar Wai Wong
Year: 2007
Actors: Norah Jones, Jude Law, Natalie Portman, Rachel Weisz

10 thoughts on “My Blueberry Nights sau Kar Wai Wong la farfurie

  1. Rachel Weisz!!!! oare cum de nu l-am vazut ?!?!?! multumesc pentru desteptare Adriana! Mi-ai facut pofta de afine si dor de scumpa mea Rachel 🙂 credeam ca l-am vazut, dar uite ca nu e asa… va urma, fara urma de indoiala:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s