Un copil mare. Un joc de iubire. O lume mai bună. Un film ca un pahar cu suc de mere: Amélie.
Da, ea chiar are un destin fabulos. Scopul micuței brunete cu breton și zîmbet cît toată fața este să învioreze toți morocănoșii, să alunge toată tristețea, să vindece cu privirea și să găsească iubirea. Într-un lanț de întîmplări care fac un pitic de grădină să pară că a prins viață și un bărbat să se întoarcă în urmă cu 20 de ani, universul lui Amélie se conturează frumos și poetic, pueril pe de o parte și plin de maturitate pe de alta. Însă în miezul ei, această fată minune nu face altceva decît să pună capcane și să salveze oameni, neglijîndu-se pe sine, sau mai bine spus, fugind de propria persoană. Va fi nevoie de un joc cu fotografii și de masca lui Zorro ca frumoasa noastră Amélie să își încheie o parte fabuloasă din destinul fabulos.
De departe se poate observa că acest film este unul plin de savoare amuzantă și romantică. Cu ițele lui țesute interesant și frumos, Le fabuleux destin d’Amélie Poulain este o minunată poveste pentru cei care caută rămășite ale copilăriei în imagini viu colorate și personaje gustoase. Desigur că poate părea un film superficial și excesiv de pueril de la distanță, dar dacă avem răbdare să ne uităm cu atenție, fără a clipi vom vedea în spatele personajului vesel o tristețe de neegalat, greu de trecut cu vederea. Iar în ceilalți o constantă frică de sigurătate, care se va risipi ca prin minune.
Le fabuleux destin d’Amélie Poulain este, pe scurt, o salvare din tristul cotidian, o fugă frumoasă într-un univers miraculos, din care ne dorim să nu ne mai întoarcem.
Name: Amélie (Le fabuleux destin d’Amélie Poulain)
Director: Jean-Pierre Jeunet
Year: 2001
Actors: Audrey Tautou, Mathieu Kassovitz
ultima fraza din recenzia ta caracterizeaza perfect starea pe care mi-a dat-o filmul 🙂
Eu nu l-am gustat la inceput, eram mai acra acum ceva vreme cred :))
M-a impresionat foarte mult povestea lui Amelie! Atât de gingaşă şi copilăroasă… Sunt de acord cu Maria: ultima frază descrie fidel atmosfera filmului! Foarte fain review!