Wrony sau Puiul de cioară

Un copil neglijat. O gonire a inocenței. O metamorfoză forțată. Un film cu gust de gutuie: Wrony.

Atunci cînd muzica este dată foarte tare casa se umple de suflet. De mișcările fetei blonde care se visează balerină. De pașii ei grăbiți înapoi în pat. De teama care o cuprinde cînd simte că mama ei nu există decît în dor. Pe străzi, îi place să umble singură, dar în casă, în noapte, umbrele prind curaj. Așa că atunci cînd e nevoie să acopere liniștea croncăne ca o cioară. Iar în timp, mișcările de aripi și clănțănitul din cioc devin un obicei. Cînd vrea să alunge un cîine ridică mîinile subțiri, pliate de la coate și se înfoaie din penele imaginare. Cînd mama nu vrea să se trezească, o pigulește cu degetele de parcă ar fi un cioc ascuțit. Cînd nu mai poate suporta neglijarea, fură un copil. Și încearcă să îl facă și pe el să devină un pui de cioară. Să stea mereu cu el, să îl îngrijească, să îl învețe să zboare cu mintea peste tot. Dar copilul nu este al fetei singure și sufletul ei matur știe asta deja. A știut dintotdeauna cîte ceva.

O mică umbră din Teorema lui Pasolini răzbate pînă aici. Aceeași apropiere, aceeași tristețe, același sunet de pași chinuiți. O poveste deosebită a unui copil devine un studiu de caz despre singurătate. Aș putea spune chiar un foarte elaborat studiu de caz despre singurătate. Superba apropiere a camerei de personaj face privitorul să preia din atitudinea personajului, să respire un aer umed care face temeliile să se surpe și simtă lipsa unor atingeri mămoase. În absența afecțiunii pe care o merită fetița decide să se transforme într-o mamă, îndesînd într-un alt copil iubire cu forța. Iar de aici privitorul își va lua gustul acrișor-amărui și îl va prelucra în orice dorește. Fie în morală, fie în emfază, fie în poveste. La fel ca în Teorema, el este lăsat liber să aleagă înțelesurile gesturilor și finalului acțiunii, dar este ghidat ușor pe parcurs de scurte momente care scot în evidența un tragism aproape shakespeareian.

Name: Wrony (Crows)
Director: Dorota Kedzierzawska
Year: 1995
Actors: Karolina Ostrozna, Kasia Szczepanik
Awards

Leave a comment