Un joc de suflete. Un bărbat însetat de avere. O femeie orbită de iubire. Un film ca un cîmp de maci: Days of Heaven.
Bill nu cunoaște altceva decît sărăcia și munca grea. Și visează să scape de ele, orice sacrificiu ar cere acest lucru. Abby nu cunoaște altceva decît dragostea lui Bill și greutatea de a crește un copil. Împreună, însă, sunt o forță a răului, fără să fie conștienți de acest lucru. Uneltesc un plan prin care Abby trebuie să cucerească un moșier, să se căsătorească cu el și apoi să aștepte să moară de cancer. Dar tînărul refuză să le facă jocul și Bill începe să se simtă incomodat de faptul că frumoasa lui soție împarte patul cu un alt bărbat. Și nu poate spune nimic, petru că toți stiu că ei sunt doar niște frați, care caută să muncească la cîmp și să cîștige suficient. Aparențele, însă, ascund chiar porniri criminale.
Povestea plasată într-un cadru paradisiac este una ascunsă, care lasă să iasă la suprafață o trădare și o dragoste pentru bani, triunghiul amoros și gelozia. Mai profund, însă, dăm de o speranță în stare pură, un sacrificiu care aproape nu poate fi condamnat. Un bărbat este împins la limita umanității pentru că vrea un trai mai bun pentru el, soția și fiica lui. Iar toată această istorie se desfășoară nu așa cum am crede, într-o lumină rece, dură, ci într-un cadru scălat de soare, de tonuri roșiatice de răsărit și asfințit, un auriu al spicelor. O genială aură care transformă acest film într-un punct de referință al cinematografiei.
Name: Days of Heaven
Director: Terrence Mallick
Year: 1978
Actors: Richard Gere, Brooke Adams
Awards: Oscar – Best Cinematography, Bafta – Ennio Morricone, Cannes Film Festival – Best Director
Fetita nu era sora lui? 🙂 Eu asa am avut impresia cand l-am vazut. Ca ei trei functioneaza ca 3 frati…in aparenta. Dar fratii sunt el si fetita….si ea e iubita lui. Pe care sfarseste s-o indeparteze pentru teluri mai `inalte`. 🙂
Eu am priceput ca e copchilu lor :)) Ma faci sa ma mai uit o data. Se poate sa ai dreptate.