Caravaggio sau Imagini din viitor

Un pictor brutal. O față abruptă a artei. O moștenire nemeritată. Un film bizar de frust, în regia lui Derek Jarman.

Caravaggio este pe moarte, otrăvit, așteaptă să își revadă întreaga viață. Printre operele sale se aleg personaje care l-au influențat și care l-au acuzat. Și așa reușim să îl plasăm pe Michelangelo Merisi da Caravaggio într-un timp al religiozității, în care preoții dictau viața și moartea și un spațiu al frumuseții nefirești, al trupurilor care radiază fericire. El va fi cel care va îndrăzni să înfățișeze oamenii așa cum sunt ei, cu o incredibilă paloare și cu chipuri schimonosite în zîmbete. Iar ajutat în această călătorie este și de superbul prim rol pe care îl face Tilda Swinton, un joc de o delicatețe întrecută doar de cea a pictorului.

Cu o fantastică doză de curaj, însă, voi numi chiar acest film o operă de artă, dintr-un singur motiv: vorbește despre ceea ce ar trebui să însemne Caravaggio și nu despre ceea ce înseamnă el. Prin scurtele inserții în care îl vedem pe artist stînd la un bar, fumînd și utilizînd calculatorul ar trebui să înțelegem că Jarman ne transmite un mesaj codat – marele pictor italian a pictat ceea ce se reflectă în zilele noastre. Iisuși luați cu forța din religie, oameni atacați de propriile fapte, eroi care nu se recunosc în acțiunile lor și o apăsătoare tristețe închisă în colțul gurii. Sau poate că nu vom dori să vedem asta, ci doar superba asemuire dintre personajele filmului și cele din picturi. Genială este reproducerea băiatului și a coșului cu fructe, a atmosferei întunecate și a sentimentului de sfîrșit și durere care se vede pe chipul imortalizat.

Pe scurt, Caravaggio este capodopera unui regizor plin de avînt, care vrea să vadă abisul de dincolo de artă.

Name: Caravaggio
Director: Derek Jarman
Year: 1986
Actors: Noam Almaz, Dexter Fletcher, Dawn Archibald
Awards

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s