Kynodontas sau Experimentul

Undeva departe de lumea noastră. O familie pune în practică definiția însingurării. Un film tulburător de profund și cutrmurător de fantezist: Kynodontas.

Copiii nu au pus niciodată piciorul în afara casei. Au fost crescuți la adăpostul gardului înalt, a palmierilor bogați și a pereților imaculați, ca de spital. Este și normal, pentru că viața lor este o boală. Iar părinții încearcă din răsputeri să îi vindece de ea. Și fac asta printr-un lung șir de minciuni. Le spun celor trei tineri că marea este de fapt un scaun și că zombie înseamnă o floare galbenă. Și că ei au pe lumea cealaltă, în afara gardului, niște copii fidele, frați de sînge, gemeni, care încep să moară din pricina celui mai fioros animal de pe fața pămîntului: pisica. Ei, însă, sunt protejați. Nu se cunosc decît între ei și pe sine, ascultă de o singură voce, dansează și rîd la comandă și se joacă. Da, se joacă pentru a obține puncte care le aduc favoruri. Avioane din plastic și alte nimicuri despre care au învățat că sunt cu totul altceva decît niște simple obiecte. Pentru copiii familiei însingurate viața este formată din întreceri: cine își ține respirația cel mai mult, cine se trezește cel mai repede după o gură de anestezic, cine aleargă cel mai repede. Iar toate acestea vor dura pînă cînd vor cădea caninii.

Kynodontas este o fabulație, o creație aberantă care vine cel mai îngust ungher al minții regizorului grec Giorgos Lanthimos. Absurdul determină aici o stare generală de anxietate. De parcă nu am putea respira în timp ce privim fetele care își împart gesturi tandre, fără să știe ce înseamnă ele, momentele de eliberare sexuală ale fratelui lor, care nu poate spune foarte clar de ce simte această nevoie și clipele de dragoste care se duc între mamă și tată, momente care marchează o necesitate clară.

Ne eliberăm de acest sentiment odată ce tatăl pleacă la serviciu, printre oameni și aduce cu sine acasă cîte o felie din acea realitate care se consumă nestingherită fără ca familia lui să aibă habar de ea. Iar ceea ce este șocant este moodul în care o face. Ne dă oarecum senzația că scopul acestui plan de aveacuare nu este de a-și proteja copiii, ci de a lansa un experiment și de a trăi de pe urma lui. Tatăl își construiește un spațiu în care deține puterea absolută. El aproape că decide cine trăiește și cine nu, cine respiră și cît. Dar poate că cel cel mai important aspect al persoanei sale, cel care îl descrie cel mai bine, este faptul că se hrănește cu speranțele progeniturilor înapoiate. Și îi privește satisfăcut în timp ce ei se roagă să le cadă dinții.

Name: Kynodontas (Dogtooth)
Director: Giorgos Lanthimos
Year: 2009
Actors: Christos Stergioglou, Michele Valley, Aggeliki Papoulia
Awards: Cannes Film Festival – Un Certain Regard Award

2 thoughts on “Kynodontas sau Experimentul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s