La stanza del figlio sau Mărturia

Un bărbat care repară vieți. O familie zguduită de un cutremur neprevăzut. Un film frapant de realist, în regia lui Nanni Moretti, cu al cărui Habemus Papam ne-am delectat acum vreo 5 luni.

Istoria familiei Sermonti începe calm, nimic deosebit. Un tată psiholog, care încearcă să nu se molipsească de micile nebunii ale pacienților săi, o mamă ocupată, care își dedică puținul timp liber copiilor și soțului, o fiică sportivă, liniștită și un fiu la anii adolescenței. Iar tot acest imperiu de liniște va fi zguduit de moartea băiatului, Andrea, un accident stupid, care va destrăma rutina benefică.

Total atipic față de alte filme care ilustrează acest gen de subiect este felul de a ilustra drama. Vom vedea o abordare tipică, cea în care familia aproape că se dezbină și caută un liant, ceva care să îi țină laolaltă, agîțăndu-se mereu de imaginea celui pe care l-au pierdut. Dar pe lîngă această imagine, avem și ipoteza care ne spune că fiecare membru avea nevoie de un imbold pentru a ieși din viața anostă care curgea în liniște. Odată cu moartea lui Andrea, tatăl său, Giovanni, realizează că nu mai poate face aceeași muncă, că nu mai poate asculta oamenii fără să le spună ceea ce crede, că își dorește să se îndepărteze de tot negativismul din lume, că a suprimat prea mult latura sa sensibilă și că nu își cunoaște deloc familia. Iar despre băiatul său realizează că nu știa decît lucruri de suprafață și că avea încrederea oarbă într-un adolescent cuminte. Iar pentru toate acestea și pentru mult prea marea dedicare față de pacienții lui se învinuiește. Ba chiar ajunge să creadă că este oarecum vinovat de moartea fiului său și începe să alimenteze această idee, pînă cînd va deschide ochii și va realiza că nimic nu mai este ce-a fost. Și învață să trăiască cu această nouă familia, într-o nouă viață.

Vom regăsi cîteva detalii în modul de a surprinde personajul, dacă este să comparăm La stanza del figlio cu Habemus Papam. Avem aceeași apropiere indiscretă a camerei, aceeași tăcere care erupe într-un puseu de sentimente dureroase și aceeași acceptare a înfrîngerii. Putem spune chiar că amprenta lui Nanni Moretti este observarea realistă, prin care se obține un film ca o mărturie filmată cu camera ascunsă.

Name: La stanza del figlio (The Son’s Room)
Director: Nanni Moretti
Year: 2001
Actors: Nanni Moretti, Laura Morante
Awards: Cannes Film Festival – FIPRESCI Prize, Palme d’Or

6 thoughts on “La stanza del figlio sau Mărturia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s