Michael sau Păianjenul

Amănuntele unei vieți firești. O suprafață netedă și delicată care ascunde un hău tulburător. Un bărbat care nu poate renunța la copilăria altora. Michael, un extraordinar debut al regizorului Markus Schleinzer.

Acest film intrigant și supărător are, în prim-plan, viața unui păianjen în stare latentă. Michael este un bărbat la vreo 30 de ani care duce o existență simplistă. Serviciu, casă, cină silfidă. Cîteva ieșiri cu colegii și scurte momente de fericire. În rest, nimic. Pînă și fizicul îi este anost. Nimic supărător, nici prea conturat, nici prea frumos, nici prea urît. Ci doar special, într-un fel în care nu ne putem pronunța imediat. O statură țeapănă oarecum și o privire ușor dementă, mici gesturi schizoide și repezite, de parcă ar ascunde ceva. Dar nimeni nu crede că o astfel de creatură invizibilă ar fi capabilă de a ține secrete murdare și de a tăinui lucruri care fac găură în cer.

Și tocmai cel pe care toți îl cred un mediocru, o umbră inutilă care nu merită atenție este un prădător. Nu dintre aceia feroce, ci dintre aceia cu multe picioare, care pășesc încet și care se tîrăsc pînă găsesc un loc propice pentru pîndă. Acolo își țes pînza și așteaptă ca ceva să se lipească de firele mult prea subțiri, dar puternice. Michael a exersat acest ritual de multe ori, pînă cînd a reușit să tragă în beciul din casa lui un băiețel, pe care îl ține ferecat și de care se folosește atunci cînd simte nevoia. Iar acum, dorește să înceapă vînătoarea din nou.

Extrem de interesant în acest film este felul în care personajul principal, pedofilul, este descris prin caracteristicile victimei sale. Vom observa că Michael nu are o obsesie cu încătușarea acestui copil, ba chiar îl scoate din casă, îl plimbă printre oameni fără a se teme că el va fugi. Cu scurte gesturi brutale, cu o tactică de dresare, care ne arată nouă sociopatia pe care am ignorat-o la început, îl ține aproape de el. Minciunile și universul negativ pe care Michael îl crează în jurul familiei băiatului, sunt spulberate de încruntarea pe care o păstrează micuțul și de cuvintele pe care le rostește în barbă, menite să îl scoată pe bărbatul labil din zona de comfort. Dar tot ceea ce vedem noi, pînă la un moment dat, este relația bolnavă pe care o au cei doi, afecțiunea scabroasă pe care o manifestă pedofilul față de obiectul dorinței sale, piedestalul pe este așezat copilul, frînturi din nebuloasa ascunsă în mintea adultului și un traseu cu o finalitate stabilită încă din momentul răpirii. Dar un rol foarte important în acest deznodămînt (unii spune cam așteptat, eu spun absolut genial) îl joacă soarta.

Pe scurt, Michael este un film greoi, profund, care provoacă privitorul la două ore de sentimente strîmbe și de intimități ale unei relații tabu. Cei mai avizați vor observa în dialogul și imaginile acestui film istoria celor 12 ani de colaborare între Markus Schleinzer și Michael Haneke, dar desigur și o voce personală a acestei frumoase surprize, pe care am așteptat-o atît de mult timp să apară. O recomandare cu mîna pe inimă!