American Beauty sau Mai mult ca perfectul

Și pentru că astăzi am dat din întîmplare peste acea superbă scenă arhicunoscută, în care o fată este dezgolită de petalele de trandafir care se strecoară în visele unui bărbat, mi-am amintit cît de încîntată am fost de nenumăratele interpretări care se pot da filmului American Beauty.

Așadar, purced în dezlegarea acestui film prin drumul pe care îl fac în colțul întunecat al memoriei mele, de acolo de unde reiese un personaj de 40 de ani, un american tipic înconjurat de o viață care în curînd nu va mai fi anostă. Îl vedem la început, în e (in)voluția sa, ca pe un soț sătul de ignoranța familiei sale, plictisit și aproape scîrbit de soția sa, într-o continuă depresie, un bărbat care se gîndește în termeni elogioși la trecut, dar care visează plin de entuziasm la viitor, acolo unde speră că îl așteaptă o nouă viață interesantă. Lester Burnham poate fi definiția capului de familie americană, care trăiește în suburbii, în simpatica lui casă pe care și-a dorit-o cu perfecta lui familie pe care i-au dorit-o toți, dar care odată ajuns aici simte că scopul vieții sale a fost atins. Iar după acest țel se află un mare gol, pe care el trebuie să îl umple cu fantezii sexuale și o imagine a unei vieți nebunești, pe care nu a trăit-o la vreme, dar pe care și-o dorește acum incredibil de mult.

Și exact acest fior pe care Lester îl așteaptă apare în ființa Angelei Hayes. O fată pe care bărbatul o așază pe un piedestal, atribuindu-i în mintea sa un rol extrem de important. Ea este cea care îl eliberează, care oferă vieții lui un alt sens, o altă aură, în care, fără să își dea seama va intra mult prea mult. Așa ajunge să creadă că fata îl dorește, desigur, cu cîteva îmbunătățiri. Viața lui Lester, odată scoasă de la închisoare, devine periculoasă și antrenantă, se consumă în mașini scumpe și exerciții fizice extenuate, prin fum de marijuana și ocheade îndrăznețe, uitînd că, de fapt, Angela face un joc adolescentin.

În afara acestei imagini de fruct interzis combinat cu femeie fatală, Angela este o fată care oricare alta, care prin ținuta și comportamentul ei trădează o serie de frustrari, pe care le îneacă prin complimentele pe care le primește. Cînd i se va spune că este comună își va pierde cumpătul și va rămîne fără echilibru, trezindu-l la fosta viață și pe Lester. De data aceasta, însă, bărbatul zîmbește tîmp la ideea familiei sale, la fiica pe care o neglijează, la nevasta care l-a înșelat sub ochii lui, le clipele erotice la care se gîndea doar cu cîteva ore mai devreme. Dar frîntura de existență rebelă pe care a dus-o pentru puțină vreme a trezit ura și confuzia unui alt personaj, mînat de aceeași imagine perfectă a societății americane: Col. Frank Fitts. Un bărbat exasperat de fiul său, care nu se pliază pe rigorile militare pe care i le impune, iritat de ideea că este posibil să fie tatăl unui homosexual, al unui depravat care filmează pe ascuns vecinii din dreptul ferestrei sale. În toată această vîltoare, tocmai cînd lucrurile se așază în mintea lui Lester, tatăl cedează sub apăsarea perfecțiunii americane și pleacă în căutarea unui țap ispășitor, care să răspundă pentru toată această armonie și frumusețe irosită.

Pe scurt (dacă se poate și așa ceva), American Beauty poate fi privit ca o clădire cu temelie subredă, din care personajele fură cu nesimțire cîte o piatră, pînă cînd tavanul le ajunge la picioare. Iar cînd realizează că au distrus ceva perfect, încearcă să reconstruiască, dar piesele nu mai au același loc, iar îmbinările dintre ele nu mai pot fi făcute la fel de ușor. Dar oricum, ruinele primesc mai multă atenție decît ceea ce odată stătea în picioare.

Name: American Beauty
Director: Sam Mendes
Year: 1999
Actors: Kevin Spacey, Annette Bening, Thora Birch, Mena Suvari
Awards: 5 Oscars, 6 BAFTA Awards, 3 Golden Globes, 1 Grammy

10 thoughts on “American Beauty sau Mai mult ca perfectul

  1. pe mine filmul acesta m-a bulversat -fermecat:) dupa prima vizionare am avut sentimentul ca nu l-am inteles pe deplin. asa ca l-am mai mai vazut de cateva ori (chiar neplanificat de cele mai multe ori) dar nu m-a plictisit niciodata si am descoperit de fiecare data finetzuri care-mi scapasera inainte….e un altfel de film, genial chiar, sustinut si de interpretarea de exceptie a lui Kevin Spacey si a aAnettei Benning!:) si chiar ca acest film complicat, nu e un film de relaxare, inspira la multe:))

  2. frumos scris! l-am revazut de curand la tv, dupa ce initial il urmarisem cu ceva ani bun. eram curioasa daca il percep altfel. cred ca de fiecare data cand il voi urmari, voi face allte si alte conexiuni.personaje cu multe defecte de care sunt constiente. unele si le asuma, unele nu. cel mai mult mi-a placut rabufnirea lui Lester la cina de familie, de fapt mi-a placut toata evolutia personajului. Kevin Spacey e nemaipomenit!

    1. Da aici face un rol de exceptie! Momentul meu preferat ramane cel cu petalele, pentru insemnatatea lui profunda si oglindirea fanteziilor care sunt atat de departe de realitate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s