O relație fără temelii. Doi anonimi, o imensă poftă pentru vinovăție. Sex bazat pe reguli stricte. Un bărbat care sfidează legile unei lumi încălcîndu-le.
Poate cel mai cunoscut film al lui Bernardo Bertolucci. Poate cel mai nevrotic și cel mai pasional. Fără să vrem, după ce vom vedea această capodoperă o vom compara cu nudurile din Dreamers dar vom găsi un echivalent doar în scenele care mustesc de sexualitate. Nici urmă de culori țipătoare sau de vreun puseu de viață tînără în personajele din Ultimo Tango a Parigi. Și aici avem de-a face cu tînără tulburată, care caută răspunsuri în brațele unui bărbat, răspunsuri pe care nu le va găsi decît în sine. Dar ea nu poate ajunge acolo, decît prin masochism, împingîndu-se la extremele eroticului, ferindu-se de iubire și renunțînd la tot ceea ce înseamnă moralitate.
Jeanne este o femeie frumoasă, cu o înfățișare cuminte, care ascunde o vampă. Acceptă să se joace cu Paul, un domn prezentabil, dar nu înainte de a fixa cîteva limite a relației lor. Se întîlnesc, fac sex, explorează tot ceea ce nu au avut curaj și tac. Nici un cuvînt despre sine. Nici nu, adresă, telefon, sentiment, frustrări. Doar dialoguri cu subînțeles. Pînă cînd Paul pleacă și o lasă pe Jeanne să realizeze că nu mai poate funcționa fără marea ei aventură. Iar începe să creeze scenarii și să imagineze multele fețe ale bărbatului, fără să știe că ceea ce l-a împins pe el l-a consumarea ructului interzis este o mare pierdere, pe care nu i-a putut- împărtăși. Iar cînd o va găsi și îi va explica de ce a părăsit-o Jeanne va prefera să creadă că el nu a existat niciodată și îl scoată din viața ei pentru totdeauna.
Pe scurt, Ultimo tango a Parigi este un superb film despre limitele umane atunci cînd vine vorba de dragoste și trădare. Două frumoase personaje care își consumă dramele împreună și se întoxică reciproc cu o tăcere impusă.
Name: Ultimo tango a Parigi (Last Tango in Paris)
Director: Bernardo Bertolucci
Year: 1972
Actors: Marlon Brando, Maria Schneider
Awards
superb filmul, de actori nici nu ma vorbesc, se descurca excelent cu personajele ce le-au fost incredintate.
Da! Si mie imi place tare mult… si muzica si povestea. E un clasic 🙂