Das Weisse Band sau Diavoli/Sfinți

O poveste de groază. O teamă care se infiltrează în suflet ca o igrasie. O capodoperă în regia lui Michael Haneke.

Das Weisse Band (The White Ribbon) este un film care îmbracă inocența în rol de diavol. Acolo, în inima perfecțiunii, unde copiii nu ies niciodată din cuvîntul părinților, iar zilele se scurg în armonie, apare haosul. La început, nimeni nu își poate explica de ce un om ca doctorul din sat a fost atît de bătut de soartă. Apoi se descoperă că accidentul de călărie pe care l-a avut nu este întocmai ceea ce se crede, ci că, mai degrabă, a fost pus la cale de o minte diabolică. Dar nici bărbatul, o figură importantă în sat nu este un sfînt. Se zvonește că ar fi avut un copil cu handicap cu menajera lui și că noaptea se furișează în camera fiicei sale. Ba chiar că ar fi luat parte la moartea suspectă a soției lui. dar toate aceste lucruri rămîn în Eichwald doar vorbe neprobate, pentru că stăpînul locului nu dorește să răscolească astfel de minciuni.

Deloc departe de figura magestrală a doctorului rănit stă cea a preotului. Un bărbat dur, rece, ursuz, care își atribuie puteri nemărginite. Un tată care își supune copiii unor pedepse care trebuie să le arate calea cea dreaptă. Iar ca să își amintească mereu de ea, le leagă o panglică albă la mînă sau în păr. Dar inocența pe care o semnifică acest simbol pălește pe zi ce trece și se transformă în ură și moarte.

Acest film, despre care se poate spune că nu are nici un defect, aduce în atenția privitorului o amplă simbolistică. De la alb-negrul ecranului, pînă la detalii la care nici nu ne-am fi găndit, Haneke imaginează o lume în care se naște răutatea. Iar odată ce vede lumina zilei începe să se răspîndească și să se amplifice. Iar cea mai mare temere apare atunci cînd ea nu poate fi atribuită cuiva, ci vine pe furiș, trădînd încrederea și liniștea. Poate cel mai bun film al lui Haneke, cu personaje strîmbe, creionate în detaliu de propriile acțiuni, mistere de basm întunecat și final de război.

Pe scurt, acesta este un film sucește minți. Atît de profund și durereos, filmul se simte ca o palmă puternică peste față. Distruge în privitor orice interpretare a inocenței și o îngroapă sub un morman de priviri hîde și lacrimi perfide. Iar în tot acest mediu iradiant își face loc un fir de iubire.

Name: Das weiße Band – Eine deutsche Kindergeschichte/Das Weisse Band/The White Ribbon
Director: Michael Haneke
Year: 2009
Actors: Christian Friedel, Ernst Jacobi, Leonie Benesch
Awards: Cannes Film Festival – Cinema Prize of the French National Education System, FIPRESCI Prize, Palme d’Or

6 thoughts on “Das Weisse Band sau Diavoli/Sfinți

  1. Foarte bun film. Te pune pe ganduri. Haneke chiar a ales bine perioada (inainte de primul razboi mondial) si prin aceasta societate mica, inchisa si pline de secrete groaznice, raul prinde contur. Sunt curios cum este Love, care e in cursa si la Cannes.

    1. Mie imi spui… abia astept noul sau film! Das Weisse Band e unul dintre preferatele mele, m-a facut sa ma indragostesc de Haneke aproape asa cum sunt indragostita de Dali :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s