La Vie en rose sau Agonia

Un frumos film despre viața lui Édith Piaf. Așa cum am mai spus, cînd am adus în discuție Frida, e de ajuns să existe o poveste adevărată extraordinară a unui om pentru a produce un film încîntător. În acest caz, avem o altă reușită, biografia unei mari artiste, spusă de regizorul Olivier Dahan, corect accentuată, subtil stilizată și minunat interpretată de Marion Cotillard.

Iar istoria începe pe străzi. Édith încearcă să trăiască alături de mama sa, o cîntăreață care încearcă să impresioneze în tălpile goale, zdrențuită, în piața publică, căutînd, mai degrabă, atenție decît bani de pîine. Părăsită, copila va ajunge în grija bunicii, o matroană care o înghiontește și o vede ca pe o povară. Adăpost va găsi în brațele lui Titine, o prostituată care va dezvolta o obsesie legată de ea, considerînd-o copilul ei, cea dea doua apariție din viața lui Édith care îi deschide apetitul pentru muzică.

Dar cel care îi va deschide drumul către viața de artist va fi chiar tatăl ei, printr-o întîmplare neașteptată. În timp ce el face acrobații, iar ea strînge bani cu jobenul, un domn îi cere să cînte ceva, iar Édith smulge lacrimile tuturor cu interpretarea ei. După cîțiva ani, va deveni un soi de emblemă a străzilor, o voce care face mahalaua să răsune și bărbații să o dorească. Nu s-ar fi gîndit niciodată că va ajunge să plece de pe străzi, dacă în viața ei nu ar fi apărut un proxenet care îi dă numele de Piaf (Privighetoare) și o urcă pe scena din crîșma lui. Dar aceea începe să fie prea mică pentru puternica ei voce și ajunge, cu ajutorul unui bărbat care îi ochește talentul, să se șlefuiască și să prindă strălucirea unui diamant. Iar din acest moment Édith își va dedica viața celorlalți, să îi distreze și să îi încînte cu persoana și muzica ei, ascunzînd un profund colaps interior, instalat odată cu moartea iubitului și a copilului ei și cu degradarea trupului care o ține captivă. Eliberarea va veni, însă, prea devreme, strigînd “Non je ne regrette rien”.

Pe scurt, La vie en rose este un mozaic de amintiri, ca momentul dinaintea morții, cînd se perindă prin fața ochilor toate clipele marcante trăite. Poate cea mai frumoasă agonie, un film emoționant despre o femeie care a ales să trăiască pentru a face fericit un public, oricare și oriunde ar fi acela.

Name: La vie en rose (La môme)
Director: Olivier Dahan
Year: 2007
Actors: Marion Cotillard, Sylvie Testu, Pascal Greggory
Awards: Oscar – Best Performance by an Actress in a Leading Role, Best Achievement in Makeup, BAFTA Film Award – Best Leading Actress, Best Costume Design, Best Make Up & Hair, Best Music, Golden Berlin Bear, César Award – Best Actress, Best Cinematography, Best Costume Design, Best Production Design, Best Sound, European Film Awards – Audience Award, Golden Globe – Best Performance by an Actress in a Motion Picture – Comedy or Musical.

5 thoughts on “La Vie en rose sau Agonia

  1. Uite asa am descoperit-o eu pe Marion Cotillard. Iar restul a venit de la sine😉
    (iar melodiile lui Edith Piaf le-am ascultat apoi zile in sir).

  2. foarte bun filmul, dar cred ca este atat de bun in mare parte datorita lui Marion Cotillard. Daca era o alta actrita nu ar fi fost un impact asa mare pentru ca daca il „studiezi” cu atentie are mici scapari. Oricum mie mi-a placut foarte mult

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s