La Strada sau Zîmbetul lui Fellini

Gelsomina trebuie să sufere. Nu a greșit cu nimic, doar că așa s-a născut, menită să plîngă. Mama ei se hotărăște să îi pecetluiască soarta cu același bărbat care i-a mai răpit o fiică: Zampanò. O brută nemiloasă care face din femei sclavi care urlă din trompetele de circ și bat în tobe atunci cînd el intră într-un oraș. Îi place să audă cum se foiesc oamenii ca să îl vadă, cum foșnesc pungile cu bani, cum aplaudă și cum se miră curioșii cînd rupe lanțurile cu pieptul și cum suspină Gelsomina din cauza lui.

Și ceva la acea brută îi place. Nu își poate explica, dar se obișnuiește cu bătăile lui și cu înjosirea și acceptă să îl urmeze. De fapt, putem bănui că îi place viața la circul la care se angajează, sau că este în fața publicului, sau că pentru prima dată în viață a învățat să facă ceva. Gelsomina își pictează chipul în fiecare seară, arcuind sprîncenele care îi accentuează mina nevinovată și vîrful nasului care o face să pară un copil și face pe asistenta bărbatului care are o forță impresionantă, cu care smulge aplauze. Și tocmai cînd își intră mai bine în rol, primind chiar gesturi care trădează o slabă afecțiune din partea lui Zampanò, destinul o va dărîma pe Gelsomina. Se încumentă să întrebe bruta ce crede despre o eventuală căsătorie cu ea, iar el îi rîde în față distrugînd pentru cîteva clipe zîmbetul pe care îl afișează chiar și atunci cînd este tristă. Dar ceea ce îi va șterge cu totul expresivitatea Gelsominei va fi un gest de care nu îl credea capabil pe Zampanò, un moment brutal care o va marca atît de mult încît o va preschimba într-o întruchipare a tristeții. Cu ochii mereu goi și cu brațele moi, va uita să sufle în trompetă și să bată tobele, iar Zampanò se va descotorosi de ea, noaptea, pe furiș. O va abandona și apoi o va căuta. Ce va găsi, însă, îl va face să se cutremure pentru prima dată în viață.

Pe scurt, La Strada este un film extraordinar de emoționant, într-un dulce stil al lui Fellini, ușor amuzant și tragic în același timp, despre efectul pe care îl are un caracter puternic, un om neșlefuit asupra unuia slab și mlădios, despre limitele sufletului uman și ce se află dincolo de ele. Limite testate de personajul dur, negativ cu valențe pozitive, un rol care îi vine ca și turnat marelui Anthony Quinn, un om ce vede în femeia de lîngă el o sursă de amuzament, batjocură și avere și prea puțină dragoste. Iar sesibilitatea care umple ochii privitorului nu putea fi mai bine redată decît de jocul Giuliettei Masina, care face din personajul său mai mult decît poate mintea înțelege la o primă vizionare. O recomandare din toată ființa.

Name: La Strada
Director: Federico Fellini
Year: 1954
Actors: Anthony Quinn, Giulietta Masina, Richard Basehart
Awards: Oscar – Best Foreign Language Film (the first prize ever given in this category), Venice Film Festival – Silver Lion (Federico Fellini)

16 thoughts on “La Strada sau Zîmbetul lui Fellini

  1. imi place cand imi faci cunostinta cu filme care imi sunt total straine… cu regret spun ca nu l-am vazut inca, dar o sa indrept asta🙂

      1. sigur ca revin si sigur ca iti voi impartasi ce efect a avut filmul asupra mea ! spun din avans ca va trebui sa-mi scuzi intarzierea, dar o sa aman vizionarea… cu siguranta filmul va fi vizionat pentru ca am incredere in recomandarile tale, numai ca momentan timpul ma limiteaza

      2. Cunosc, cunosc, nu e nici o grabă😀 Fellini rămîne tot un monstru al cinematografiei oricît de mult timp ar trece

  2. cred ca a fost primul film al lui Fellini pe care l-am vazut si unul dintre filmele mele preferate. il ador. felicitari pentru recenzie

  3. Ce dor de filme bune ne faci, Adriana!
    Te apreciez foarte mult pentru recenziile tale, este o adevarata lectie (desi poate tu nu iti doresti asta) pentru cei care vad si scriu numai despre filme noi, pe care le uitam dupa o ora…

    1. Hey, ma emotionezi… Asta a fost si ideea cand am pornit blogul, sa scriu doar despre filmele care imi plac si care au miscat ceva in mine si de multe ori sunt acelea care au impresionat pe multa lume. Cat despre lectie… nu am tintit asa ceva. Ma simt prost uneori ca nu sunt la curent cu noutatile :)) Si ca o completare, sa stii ca te citesc de cand ai tinut Saptamana lui Pedro Almodovar si m-ai fermecat cu totul😀

      1. Las’ ca si eu ma simt la fel ca tine. Nu prea sunt la curent cu filmele noi decat in preajma Oscarurilor. In rest, fuse si se duse…. Prefer oricand un film clasic sau unul cult, dar nu se potriveste mereu.

        Merci si eu de aprecieri, poate ar trebui sa reinviem traditia “saptamanilor de autor”, dar timpul este din ce in ce mai scurt. Blogul pe care il administrez s-a transformat din ce in ce mai mult in blog de carti, de cultura, mai putin de filme (ceea ce nu e rau, din punctul meu de vedere)… Dar vom reveni cu filme bune😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s