Stalker sau Călăuza

Un film ca un cancer. Un film care ucide privitorul pe picioare, cu ideile pe care le naște: Călăuza (Stalker). În regia lui Andrey Tarkovskiy, poate cel mai bun al său, filmul spune povestea ambiguă a întoarcerii către sine și a luptei dintre acesta și dorințele sale. Pentru a le împlini cu ușurință, omul va fi capabil să înfrunte pericole de moarte, iar cînd le va vedea în ființă, va fi copleșit de ele.

Călăuzele

Vom aluneca în acțiune prin cadre care studiază îndeaproape personajele, ca o radiografie, pentru a vedea devenirea lor, scenele fiind intesificate de schimbările de culoare și de muzica perfect integrată în context. Iar pentru început, vom observa, în primul rînd, ciclul de Călăuze.

Un bărbat cu chipul schimonosit de cunoaștere conduce, spre Zona unde se împlinesc toate dorințele, un Profesor și un Scriitor. Îi avertizează abia după ce au pornit în vasta călătorie că la final îi poate aștepta moartea. El însuși știe despre unul care a ajuns în Cameră și apoi s-a sinucis. Ca un atotcunoscător, el le spune că trebuie să facă întocmai vorbelor sale, pentru că la fiecare pas există pericole nevăzute. iar cînd se vor îndoi de el, Călăuza dezvăluie că a aflat totul de la Porcupine, predecesorul său, indicînd oarecum că știe ce vor cei doi de la Camera care împlinește dorințele. Dar mai există ceva, o forță care îl ghidează și pe el, pe care o vom descoperi printre rînduri, deghizată într-un bun și întunecat prieten al Călăuzei.

Dorințele

Stalker este, printre multe altele, o foarte frumoasă portretizare a goanei după împlinirea dorințelor și a mirajului construit în jurul lor. Vom vedea un întreg demers, superb dezvoltat, în care Profesorul și Scriitorul vor cădea pradă tentației și vor ajunge să facă un drum primejdios pentru a descoperi, în final, că împlinirea dorințelor atrage după sine ceva mult mai tenebros decît mulțumirea. Așa cum le va spune și Călăuza, camera împlinește nu doar dorințele rostite cu glas tare, ci și pe cele ascunse, de temut, criminale, așa cum s-a întîmplat în cazul bărbatului care s-a sinucis. Dar acest lucru, și vaga neîncredere, nu îl va opri nici pe Profesorul care își dorește recunoașterea și nici pe Scriitorul care caută să redobîndească vechea lui inspirație. În spatele unuia dintre ei, însă, stă la pîndă o sete de distrugere și o teamă adînc înrădăcinată. Iar după toată această fațadă se ascunde puritatea.

Pe scurt, Călăuza este un film de neuitat, care cucerește prin fragilitatea subiectului și prin profunzimea ideilor implantate în sufletele personajelor. O capodoperă.

Name: Stalker (Сталкер/Călăuza)
Director: Andrey Tarkovskiy
Year: 1979
Actors: Alisa Freyndlikh, Aleksandr Kaydanovskiy, Anatoliy Solonitsyn
Awards: Cannes Film Festival – Prize of the Ecumenical Jury

16 thoughts on “Stalker sau Călăuza

  1. La fel cum uciderea cititorului este simbolică, moartea care te aşteaptă în Zonă nu este una fizică, căci Zona este lăuntrică. Aşa că ai dreptate că filmul portretizează drumul către Sine iar Călăuza este maestrul care te iniţiază.

    În ce priveşte îndeplinirea oricărei dorinţe… toată lumea caută fericirea. Dar nu toţi o caută în acelaşi loc. Unii o caută în exterior, în bani, în aspecte “lumeşti” sau sociale. Aşa că în lipsa purificării acestor dorinţe inferioare drumul către Zonă este inaccesibil sau chiar periculos.

    E plin de simboluri filmul.

    1. Depinde. Când îţi scoţi o măsea, te doare… dar este un proces vindecător, purificator. Zaţurile din tine tind să te macine încetul cu încetul. Conştientizarea lor le aduce la lumină – şi e dureros, nici nu bănuiai ce ai acolo – pentru a le elimina apoi din fiinţa ta. Dar decât să rămâi cu ele aşa, dormind acolo în tine, cum fac toţi oamenii… mai bine le scoţi. De aceea acest drum interior (al cunoaşterii de sine până la urmă) implică şi curaj. Merge cu ce e în film, nu? 🙂

      1. Dură și bună comparație. Conștientizarea unor rele presupune acceptarea lor sau rezecția lor, oricum ar fi, procedeul este dureros, dar puțini aleg să scoată “măselele stricate”.

  2. Hmmm, eu tot prefer de la distanta cartea (cu care de altfel filmul are foarte putin in comun).

    Pe alocuri mi s-a parut de altfel fortat rau (pana la “ruperea” filmului) “pericolul” trecerii prin Zona, mai ales pe la Tocatorul de carne (parca asa ii zice) unde mhm, ei zic ca se intampla si ca-i fioros iar spectatorul trebuie sa…creada.

    Iar per total, pe mine m-a “atins” mai tare (si mi s-a parut mai reala ori clar ilustrata) drama Calauzei, a celui care e cu adevarat bun la un singur lucru si complet, dar complet nelalocul lui si mizerabil in fond, in rest.

    1. Într-adevăr, filmul redă această parte a omului complet și “mizer” dar pe un plan ascuns. Trebuie să îl vezi de multe ori ca să prinzi această parte. Cît despre carte, poate că nu am gustat-o la fel de mult ca și tine pentru că am pus mîna pe ea după ce am văzut acest film de 3 ori. Dar m-ai convins că trebuie să o recitesc.

    2. Probabil pentru că călăuza îl manifestă pe cel “nebun”, transcendent deci, care nu se potriveşte acestei lumi…

  3. Greu il poti contine pe Tarkovskiy intr-o pagina. Nu m-as incumeta 🙂 Felicitari ca ai avut curajul.
    Si rusii au ceva-ul lor cand vine vorba de arta, in general. Au un mod aparte de a simti lumea 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s