Leapșa cinefilă sau Cele șapte…

Iar a dat în clocot blogosfera cinefilă și așa m-am trezit și eu cu o invitație de a participa la o nouă leapșă. Așadar îi mulțumesc din nou Piratului Cinefil pentru chemare și recunosc că de data aceasta e ceva mai greu, dar că ador să răscolesc prin memorie în căutare de astfel de pelicule. După cum bine ghiciți tema săptămînii este religia, exploatată în numeroase filme unele mai culte, altele mai comerciale. Deci, lista sună cam așa:

Pe locul VII: Hadewijch (2009), de Bruno Dumont, ultimul film pe care l-am văzut pe această temă, care tratează extremismul și urmările iubirii sufocante de Dumnezeu.

Pe locul VI: The Last Temptation of Christ (1988), de Martin Scorsese, cel mai bun film cu Iisus pe care l-am văzut (părerea mea). Am ocolit subiectul multă vreme pentru că am crezut că Franco Zeffirelli a spus tot despre acest personaj și viața lui, dar m-a furat marele Scorsese cu sublima lui idee de a-l ilustra pe Iisus ca pe un om care duce pe umeri greutățile pe care deja le cunoaștem, dar mai presus de orice el duce povara unei vieți normale. Nu dau la o parte, desigur, din această categorie nici filmul lui Mel Gibson, care da, pot să zic că m-a impresionat, dar nu îndeajuns încît să-l includ în top 7.

Pe locul V: Sous le soleil de Satan (1987), de Maurice Pialat, un film despre două tipuri de iubire, între care se zbate sufletul unui preot. Pe aceeași temă menționez și El crimen del padre Amaro (2002), un film emoționant, desigur nu de aceeași profunzime ca primul amintit, dar unul care cu singuranță merită văzut.

Pe locul IV: Gandhi (1982), de Richard Attenborough, care îl distribuie pe Ben Kingsley într-un rol de excepție. Mă bucur tare mult că îl văd și în lista Mariei, pentru că este cu adevărat un film reușit.

Pe locul III: Spring, Summer, Autumn, Winter… and Spring (2003), de Ki duk-Kim, o superbă ilustrare a învățămintelor budiste. Și iar mă bucur că îl văd la alți cinefili.

Pe locul II: Teorema (1968), de Pier Paolo Pasolini, despre care pot să spun că este mai degrabă o interpretare religioasă, decît un film pe această temă. Mulți au văzut în personajul care apare misterios într-o familie italiană alte simboluri, dar el poate fi citit ca un Dumnezeu care testează credința, dar și ca un Diavol care lucrează împotriva divinității.

Pe locul I:  The Seventh Seal (1957), de Ingmar Bergman, care desigur că nu este un film despre religie așa cum sunt majoritatea, dar este unul care îmbină în cel armonios mod posibil moartea, viața, absența și prezența divinității și timpul. Cu adevărat un must-see pentru amatorii de filme care lasă o urmă adîncă în suflet și o tăietură adîncă pe retină.

Și gata, mă opresc doar la șapte nume pentru că acestea îmi sunt cele mai dragi și pentru că sincer de acestea îmi aduc aminte cel mai bine, dar lista poate continua la nesfîrșit și se pare că îmi voi petrece sărbătorile cu ochii lipiți de listele tuturor celor care au răspuns acestei provocări. Să fie primit!