Leapșa cinefilă sau Apă pentru șoareci

Citesc de ceva vreme prin blogosferă liste de filme emoționante, sub formă de leapsă cinefilă, pornită de Teo, la care am fost și eu invitată de Piratul cinefil. Așadar, răspund cu mare drag și cu greu (pentru că în general nu prea recunosc că mai și bocesc la filme) cu o listuță minusculă de pelicule care m-au făcut să suspin, pentru că nu vreau să par prea ușor de impresionat.


Pe locul X, stă țeapăn un film de-al lui Almodovar, La mala educacion, un film care îmi este atît de drag încît nici nu am cuvinte să îl drescriu, dar îl așez atît de îndepărtat pentru că nu m-a făcut chiar să plîng.

Pe locul IX, desigur, Non ti muovere (care stă cam la fel de bine cu Mar adentro la capitolul emoții stîrnite), pentru eșecul unei relații din pricina lipsei de asumare.

Pe locul VIII, ciudatul film al lui Gus van Sant, My Own Private Idaho, pentru ilustrare perfectă a regretului însingurării.

Pe locul VII, desigur, Leaving Las Vegas!

Pe locul VI, o altă mare dragoste, Léon, pentru sensibilitatea și profunzimea subiectului și perfecta îmbinare a emoției lente a unei relații speciale cu acțiunea galopantă a scenariului.

Pe locul V, un film care m-a mișcat aproape pînă la lacrimi și la final m-a făcut să oftez de trei ori pe minut: Ultimo tango a Parigi (Last Tango in Paris), pentru imaginile care arată felul perfid de a consuma sufletul unui om.

Pe locul IV, plasez un film pe care l-am revăzut recent, o capodoperă de poveste: La leggenda del pianista sull’oceano (The Legend of 1900), în regia lui Giuseppe Tornatore, un film superb, cu o muzică divină și un subiect care scaldă ochii în lacrimi.

Pe locul III, o mare dragoste de-a mea: Breaking the Waves, de Lars von Trier, la care, da, recunosc, plîng de fiecare dacă cînd îl văd.

Pe locul II, greu de decis, dar mă opresc asupra lui Days of Heaven de Terrence Malick, pentru portretizarea falsului sacrificiu și a urmărilor greșelilor de neîndreptat.

Pe locul I, filmul perfect pentru bocit pînă la epuizare, așa cum am declarat (m-am băgat în seamă) și pe frumosul blog al Mariei, La Strada, în regia lui Federico Fellini. No comment.

Și uite că s-au făcut zece, desigur nu sunt acestea toate, dar promit să completez această listă de fiecare dată cînd îmi voi aminti de unul sau cînd voi vedea unul. Și dacă tot le-am înșirat aici, observ cu stupoare că nu am scris despre multe dintre ele (rușine mie!) și îmi promit că voi încerca în această săptămînă care urmează să acopăr cît de multe pot. Acestea fiind spuse, mulțumesc pentru invitație și vizionare plăcută și înlăcrimată vă doresc!

9 thoughts on “Leapșa cinefilă sau Apă pentru șoareci

    1. Nici eu nu am văzut multe din ale tale și cred că am să încep cu The Boy in the Striped Pajamas. Sună prea bine ca să-l ocolesc! Cred că va fi o săptămînă plîngăcioasă la cîte am extras din toată blogosfera care a răspuns la Leapșă…

  1. chiar eram curioasa care este lista ta. nu am vazut Non ti muovere, in rest ai o lista cu filme foarte bune…….cum am putut sa uit de la mala educacion si Breaking the Waves

    1. Merci, merci! Si eu am uitat de multe, prea multe acum ca ma uit mai atent la lista ta. Marele meu necunoscut este 21 Grams, asa ca l-am pus pe to watch list, care s-a marit considerabil odata cu aceasta leapsa🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s