Hadewijch sau Căldicel

Un film suprizător din partea micului geniu al elipsei: Bruno Dumont. Pe scurt Hadewijch prezintă povestea unei fete care pleacă în căutarea lui Dumnezeu, o ființă extremistă în iubirea ei pentru Iisus. Un soi de Așteptîndu-l pe Godot modern, în care personajele se îndoiesc de acțiunile lor ca fiind cele corecte și caută mereu ochiul și palma protectoare a divinității, neștiind că treptat se îndreaptă spre Iad.

Céline este o tînără orbită de credință, care este gonită de la mănăstire din pricina misiunilor cărora se supune. După excludere, fata cade într-o prăpastie adîncă a neîncrederii, a lipsei imaginii lui Dumnezeu și începe să caute frînturi de religie în orice mediu. Așa îl va găsi pe Yassine, un băiat musulman, peste care dă întîmplător într- cafenea, cu care leagă o relație ciudată de frate și soră, uniți de habotnicie, cu accente sexuale înăbușite forțat. Legătura care o va duce pe Céline aproape de visul ei de a se reuni cu Dumnezeu este fratele lui Yassine, Nassir, un fanatic islamist, un terorist în numele lui Allah, care crede că divinitatea caută să vadă sacrificiu și luptă printre oameni. Pentru mintea zdruncinată a fetei este de ajuns să îl audă vorbind de cîteva ori pentru a fi de acord să treacă de partea războiului și să abandoneze carapacea religioasă pe care și-o formase.  În afară, viața ei va deveni din așteptare decizie. O urmare care o va duce spre un abis căldicel pentru o vreme.

Hadewijch (titlul filmului face trimitere la o femeie din secolul al XIII-lea, autoare a unor poeme cu teme religioase ) este un film puțin spus interesant, care lasă privitorul într-o mare încurcătură, deranjant prin tematica lui sensibilă și ciudat prin personajele pasionale.

Name: Hadewijch
Director: Bruno Dumont
Year: 2009
Actors: Julie Sokolowski, Yassine Salime, Karl Sarafidis

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s