Luz silenciosa sau Un tablou aproape suprarealist

Un film fin și opac, care lasă loc interpretărilor acolo unde nici nu ne-am gîndi că trebuie să privim mai atent. Stellet Licht (Luz silenciosa) este un tablou în care se oglindesc durerea pricinuită de trădare și puterea divină împletite într-o relație de dragoste. Pe scurt,  Stellet Licht  prezintă un bărbat robust, în putere, religios și aspru cu familia sa, cum luptă cu iubirea pe care o simte pentru Marianne. Încearcă să rupă această relație, care o face pe soția lui, Esther, să sufere atît de mult, pentru că, în esență, nu știe ce alegere să facă: corect, după cum îi spune și tatăl său, ar fi să ignore ceea ce simte, pentru că în final se va dovedi a fi un miraj, după cum îi spune conștiința încrețită de religie, ar trebui să ceară iertare, în primul rînd lui Dumnezeu și apoi lui Esther și să își înăbușe sentimentele, pentru că ele oricum vor dispărea, iar după cum îi spune sufletul, ar trebui să plece de acasă și să fie doar al Mariannei, lăsînd în urmă totul. În final, însă, după ce va fi lăsat să creadă că poate trăi cu amîndouă, altcineva va face alegerea pentru el. Și nu va fi una ușor de înțeles.

Stellet Licht, în regia cunoscutului și controversatului Carlos Reygadas, este un film pentru două categorii de public: cel cinefil amator, care are cîteva cunoștințe despre filmele de artă și cel inițiat, care cunoaște operele regizorilor Carl Theodor Dreyer, Andrei Tarkovsky, Béla Tarr și Michael Haneke și care va vedea superbul puzzle de imagini preluate de la aceștia și regîndite de regizorul mexican. Singura secvență de care nu se va atinge Carlos Reygadas este finalul, pe care ca un omagiu adus lui Dreyer,  îl va copia din acesta din urmă filmul acestuia, Ordet (The World), și îi va adăuga doar culoare.

Suprarealismul (exagerez, desigur) țîșnește tacit în acest film, fiind subliniat discret de cîteva elemente. Putem considera unul dintre ele încăpățînarea artistului de a alege ca limbă pentru film Plautdietsch sau un dialect Mennonite (pare a fi un dialect al limbii germane, vorbit de comunitățile Mennonite în Mexic, care de cele mai multe ori sunt confundate cu cele Amish). Apoi, ceea ce trădează faptul că acest film este unul arthouse sunt secvențele lungi, extrem de lungi chiar, cadre interminabile cu puține personaje, care rostesc doar cîteva cuvinte, aproape nemișcîndu-se, filmul avînd un punct culminant în care acțiunea înceată se precicipită doar pentru cîteva minute, revenind la agonia apăsătoare de dinainte. Desigur, elementele care subliniază unicitatea acestui film (deși este clar inspirat din altele, Stellet Licht este un film extrem de inovativ) sunt nenumărate, dar voi alege unul care să explice începutul acestui text: frunza. Regizorul alege special acest simbol, care apare într-o scenă aparent neimportantă, după singura cu tentă sexuală și după rostirea cuvintelor care vor să pecetluiască relația dintre Marianne și Johan, ca semn al efemerității omului, sclaviei acestuia pentru divinitate și perisabilitatea sentimentelor.

Name: Stellet Licht (Luz silenciosa, Silent Light)
Director: Carlos Reygadas
Year: 2007
Actors (nonprofessional): Cornelio Wall, Maria Pankratz, Miriam Toews
Awards: Cannes Film Festival – Jury Prize