Un bărbat care nu își poate ține promisiunile. O luptă între sentimente și datorie. O poveste în antiteză despre slăbiciuni și trecut. Non ti muovere este un film care prezintă relația bolnăvicioasă dintre un doctor și o femeie cu aspect ușuratic, o relație care se transformă treptat din abuz în obsesie și mai apoi în iubire ratată. Timoteo o întâlnește pe Italia (Penélope Cruz) în timp care caută un atelier de reparații pentru mașini. O violează și apoi se întoarce la soția sa, devenind încet, încet obsedat de femeia cu tocuri rosii și puternic machiată. O caută din nou și îi promite că o va lua de soție și că o iubește pînă cînd află că soția sa este însărcinată. Un joc pe care Timoteo îl va regreta cînd va vedea din nou aceleași tocuri roșii.
Non ti muovere este, în fond, un film despre alegeri. Timoteo va alege să rămînă implicat într-un dintre relații, distrugînd-o pe cealaltă. Regizorul ne arată și natura umană, capabilitatea de luare a unei decizii și curiozitatea firii, prin personajul masculin care se întoarce, încercînd să repare ceea ce a stricat, neștiind că, odată aleasă, calea se închide.
Un film care surprinde prin poveste și prin “twist-ul” romantic credibil, frumusețea imaginilor și jocul actoricesc atît de profund și potrivit (cele două personaje sunt perfecte pentru rolurile atribuite), dar mai ales prin subiectul-antiteză, care se răsfrînge asupra tuturor personajelor: Italia pare o femeie ușoară, cînd de fapt nu este decît o persoană labilă, Timeteo – un bărbat care are acasă o femeie superbă, dar care preferă să fugă la amanta lui atît de diferită, un bărbat tandru și violent în același timp, o soție perfectă, care este mereu tristă și suspicioasă și o poveste de dragoste care începe cu un viol.
Name: Non ti muovere (Don’t Move)
Director: Sergio Castellitto
Year: 2004
Actors: Penélope Cruz, Claudia Gerini, Elena Perino, Sergio Castellitto
One thought on “Non ti muovere sau Silit de bună voie”