Casa de Areia sau O jumătate de veac

Un film care îmi amintește de Un veac de singurătate (Cien años de soledad). Scena de la început este, pentru mine, desprinsă din debutul acestui roman. Un pămînt ascuns, un teren arid, oameni care caută o oază și un loc unde să se așeze, o femeie însărcinată și o hartă care îi aduce în inima pustiului. Casa de Areia surprinde perfect singurătatea și înstrăinarea prin imagini ample cu un deșert care pare să nu se mai termine, la a cărui capăt se află o mare întindere de apă și o casă în care locuiește Áurea și mama sa, Dona Maria.

Au ajuns aici la insistențele soțului tinerei, pentru a fugi de datoriile din oraș și s-au trezit abandonate peste noapte de toți cei cu care veniseră. Observ cu mare drag aici încă o asemănare cu cartea mai sus numită, și anume imaginea exodului, Vasco de Sá fiind un fel de José Arcadio Buendía, care adună o mînă de oameni și pleacă spre nicăieri pentru a pune bazele unui oraș. Încă o similitudine poate fi prezentarea mai multor generații, desigur filmul fiind mult mai simplificat: Dona Maria – Áurea (care stă 60 de ani în deșert) – Maria

Iar pentru cei care nu văd o asemănare între cele două, frumusețea filmului constă în senzațiile pe care le stîrnește. În mijlocul deșertului Áurea și mama sa încearcă să se descurce, iar pe măsură ce timpul trece femeile devin din ce în ce mai atașate de casa lor făcută din cîteva trunchiuri de palmier și frunze. Iar acest subiect ne face să simțim, în primul rînd, angoasă: Áurea încearcă să evadeze din acest spațiu mereu și vede ocazii ratate peste tot, cînd, de fapt, părăsirea acelui loc nu este deloc imposibilă. Ea este ținută în loc de mama sa, de fetița pe care o naște și mai apoi de relația pe care o dezvoltă cu Massu (actorul a jucat și în Cidade de Deus), dar jocul și acțiunile femeii trezesc în privitor sentimente de frică, care se acutizează atunci cînd filmul prezintă cum casa lor este înghițită de nisip. Împărtășim cu pesonajele și singurătatea: în deșert singurii cu care femeile intră în contact sunt un negru care s-a izolat după ce i-a murit familia și un vânzător care traversează periodic deșertul, care le promite că le va scoate de acolo, fără să reușească acest lucru. Senzația care persistă este cea de sufocare, de apăsare, din care se va ieși doar cu forța.

Pe scurt, Casa de Areia este un mic arbore genealogic al însingurării.

Name: Casa de Areia
Director: Andrucha Waddington
Year: 2005
Actors: Fernanda Montenegro, Fernanda Torres, Ruy Guerra, Seu Jorge

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s