J’ai tué ma mère sau Un psihopat imaginar

Cîte crime facem oare, cu puterea minții, într-o viață? Cred că dacă ar fi pedepsite și cele pe care le facem doar cu ajutorul imaginației am fi cu toții criminali în serie. Cam atît de multe. De la vînzătoarea de bilete care se mișcă prea încet, la colegul de birou care clefăie prea tare, oameni care nu ne sunt antipatici în fiecare zi, i-am decima de toți. Și totul începe cu ceva care ne scoate din sărite. Ne fixăm ochii pe jugulara colegului, și ne imaginăm cum ne ridicăm furtunos, cum mergem înspre el și cum îl strîngem de gît pînă nu mai molfăie nimic. Apoi ne pare rău și îl înviem și tot așa, pentru că nu suntem (unii) cu adevărat psihopați.

Despre asta vorbește regizorul (tînăr) Xavier Dolan în primul său film: autobiografia J’ai tué ma mère (Mi-am omorât mama). Despre cum vrea să scape de tot, de lume, de iubit, dar mai ales de mama sa. În momentele în care rămîne singur, după certuri furtunoase în familie, Hubert pornește o cameră de filmat și descrie tot ce ar vrea să-i facă femeii. Iar cuvintele nu sunt deloc frumoase. Dar imaginile cu care regizorul surprinde un lucru banal, pînă la urmă, sunt cu adevărat deosebite. Un film care nu excelează prin poveste ci prin modul în care ea este spusă. De fapt, ce îl face deosebit este încrengătura de sentimente pe care le are băiatul pentru mama sa și pe care nu se sfiește să le arate. O urăște pentru că nu îl ascultă, o iubește pentru că îi promite că îl va lăsa să se mute singur, apoi o urăște din nou pentru că se răzgîndește, o iubește pentru că este amuzantă, două minute mai apoi se ceartă groaznic și pleacă de acasă, doar ca să întoarcă pentru că i se face dor, deși nu arată. Pe al doilea plan, însă, este un alt sentiment, care se vede în mici fragmente: o urăște pentru că îi este frică de ea. Știe că mama îl poate trimite la intenat dacă nu o ascultă, știe că s-ar opune dacă ar afla că este homosexual și mai știe că o are doar pe ea.

Frumusețea filmului constă și în empatie. Ca privitor îți este drag băiatul pentru că ai trăit aceleași lucruri, dar nici ce simte mama nu este de neglijat. O femeie aranjată, cu nervii slabi și voce ascuțită, care nu mai știe cum să ajungă la copilul ei, pe care nu face altceva decît să îl îndepărteze prin decizii luate în grabă. Acestea sunt defectele femeii (Anne Dorval) care ne fac să îi dăm dreptate băiatului, dar cîtă dreptate poate avea un adolescent cu imaginație bogată?

Pe scurt, J’ai tué ma mère este colțul mic și negru al minții noastre, din care suntem scoși cu forța de afecțiunea celorlalți.

Nume: J’ai tué ma mère
Regie: Xavier Dolan
An: 2009
Actori: Xavier Dolan, Anne Dorval

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s