Omul care s-a jucat cu viaţa

Se ascunde după un fum gros de ţigară fumată pînă la filtru. Trage cu sete din cartonul înnegrit şi răsuflă uşurat. Azi e fericit. A mai nenorocit cîţiva ipocriţi, cu zîmbetul pe buze. Pentru o clipă aproape că s-a întrebat de ce îi place atît de mult să se răzbune pe oameni. A scuturat repede din cap şi a gîndit mai limpede ca niciodată. Pesemne, asta e menirea lui. Să se uite numai pe sub sprîncene şi să rumege din ocară. Nu din vina lui a ajuns să-l bucure moartea altora. Doar în fiecare zi păşeşte din casă voios, pornit să fie în rînd cu cei buni. Cînd îi vede cum se bucură de micile lor victorii, însă, îl apucă o durere în piept şi răutăţile încep să iasă la iveală. Deodadă nu-i mai place nimeni. Uită că a jurat cu mîna pe crucea strînsă la gît că va fi de neclintit în bucuria lui. Îşi doreşte doar să vadă plebea toată nimicită. Să nu mai fie şi să nu-i mai respire aerul. Ba uneori, ar vrea să nu mai existe nici acela. Din nări să scuipe pucioasă, iar pe gură să scoată flăcări. Dar îşi înghite singur cuvintele şi se retrage după acelaşi filtru. Acolo e mai bine decît oriunde. Se întreabă deseori ce va rămîne din el cînd cartonul va ajunge să-i ardă degetele.

One thought on “Omul care s-a jucat cu viaţa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s