Cînd ne lasă puterile

Ceea ce aşteptăm cu nerăbdare ne dezamăgeşte negreşit. Entuziasmul cu care ne plănuim atacul, în sute de scenarii mentale, scade pe zi ce trece. Parcă ni se demonstrează că omul nu e făcut pentru îndurare. Iar ca alinare, tocmai cînd am ajuns să credem că nu mai are nici un rost să sperăm, primim acel ceva care odată ne înghiţea fiinţa. Numai că atunci ne uităm fără expresie în privire şi împingem cu mîinile obosite „darul”. Nu îl mai vrem. Nouă nu ni se serveşte nimic pe tavă. Iar atunci cînd se întîmplă să avem ceva de-a gata dăm de un vierme care roade din miez.

Aşteptarea ne face să nu mai simţim nimic. La început negăm cu privirea aţintită în oglindă, numai ca să ajungem să ne înghiţim obsesiile ca pe cianură. Sperăm ca măcar ele să ne omoare, dar din contră, ne ţin în viaţă mai mult decît am dori. Obsesiile trebuie gustate pînă la capăt, pînă cînd devin plate, neinteresante. Dar oricît de mult am crede că vor dipărea ni se demonstrează că ne ducem, de fapt, existenţa în jurul lor. Şi atunci cînd nu mai vrem să aşteptăm în zadar ne aşezăm în tihnă undeva şi spunem în şoaptă că nu mai putem. Cei din jur, care ne glasul, se mulţumesc să ne spună că „va fi bine”. Ştiu pînă şi ei că putem mai mult decît ar trebui.

One thought on “Cînd ne lasă puterile

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s