Un orgasm închipuit

Vremurile bune au fost mereu acelea pe care nu le-am trăit. S-au strîns odată cu noi în burta peştelui, de unde nu se vede nici o undiţă. Şi oare dacă ar veni pescarul să spintece acea burtă, am vrea să ieşim din ea? De prea mult timp ni s-a scurs existenţa numai în tăcere, fără nici un soi de compasiune din partea celorlalţi. Izolarea a venit de la sine, fără nici un anunţ, fără nici o trîmbiţă. Chiar dacă era să ne şoptească cineva la ureche că vom rămîne în pustiu nu am fi putut face nimic decît să ne astupăm gurile, să nu putem striga după ajutor. Nu că nu l-am fi dorit, ci pentru că nu am avut sau nu am ştiut cui să-l cerem. O vreme ne-am ţinut bine companie, dar de ceva timp s-au încăpăţînat şi gîndurile să tacă. Sau ne e frică să le mai auzim, pentru că ne vestesc numai rele.

Vremurile bune erau acelea cînd vroiam să ghicim viitorul. Acum fugim cît colo de el. L-am strînge şi pe el într-un pumn şi l-am arunca peste un alt ţărm. Aspiraţiile ştim de cînd ne vin în minte că nu ni le vom îndeplini. Ne retragem într-un soi de autoprotecţie şi ne îmbrăcăm într-o crustă groasă de nepăsare. Pînă ce apar aceia care vor să ne amintească de faptul că sîntem vii. Dar nouă nu ne mai place să ştim asta şi le întoarcem spatele. Numai ca să îi invocăm atunci cînd ne auzim respiraţia, să le aruncăm în spate vina. Noi nu ne-o putem asuma. Umerii ne dor de cîte am cărat în spate, cu mîndrie. Am rămas şi fără ea, nici nu ştim cînd. Ne lăsăm călcaţi în picioare pentru că nu mai simţim orgoliul. Îi alugăm astfel de lîngă noi şi pe cei care ne vor răul. Se satură să vadă că noi zîmbim atunci cînd ar trebui să îi luăm la palme. Numai în gînd o mai putem face, dar nici atunci cu adevărat. Nu mai putem urî aşa cum n-am putut niciodată iubi pe nimeni. Pozăm în oameni puternici de care să se izbească ceilalţi. Dar atunci cînd ni se testează rezistenţa ne dăm repede la o parte, nu cumva să ne tulbure cineva singurătatea. Treptat nu o mai simţim nici măcar pe ea. Cădem într-un soi de existenţă paralelă cu noi, din care nu vrem să întoarcem. Nu ne este nici bine, nici rău. Nepăsarea noastră îi apasă mai degrabă pe cei din jur, care cer ripostă. Dar noi nu mai putem de mult simţi ce vor cei de lîngă noi. Şi chiar dacă am simţi ceva, ne-ar speria şi am fugi şi mai departe de noi. Numai respiraţia nu ne dă pace, şi vrea să o auzim tot timpul. Asta pînă cînd vom reuşi să o facem şi pe ea să fugă.

One thought on “Un orgasm închipuit

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s