Mitul ruperii de glie

Independenţa ne-o clădim ca pe o cetate în care numai noi dăm ordine. Odată ce facem paşii siguri de sub mîna „stăpînului” începem să ne cărăm pietrele de rîu în spate. Temelia o ridicăm greu, cu frică să nu se surpe. Îi clădim zidul de apărare cu vorbe grele aruncate fostului „stăpîn”, nu cumva să-i bîntuie vreun gînd minţile să ne calce pragul. Şi el ne ascultă, întorcîndu-se nepăsător de la noua noastră existenţă. Dar ochii şi-i ţine aţintiţi asupra fiecărui gest, aşteptînd să lăsăm capul în jos cînd dăm de greu. Atunci se preschimbă în salvator, ne întinde o mînă plină de spini, pe care nu-i vedem decît prea tîrziu. Începe să ia cîte o bucată mică de la baza libertăţii noastre, aşteptînd să ne clătinăm. Lasoul îl scoate din buzunar şi îl roteşte uşor deasupra capetelor noastre care nu se mai pot ridica. Pasul greşit pe care l-am făcut îl simţim din ce în ce mai greu. E de ajuns să spună din nou „eu aşa cred că e bine, tu faci cum crezi”, ca să-i dăm dreptate oarbă, să ne închidem credinţele şi să le înlocuim cu cele impuse discret. Vorbele ce ne ies din gură nu mai sînt ale noastre, legile pe care le-am scris în cetatea ridicată cu greu se şterg într-o singură secundă. Ne rămîne numai să zîmbim a supunere, să ne minţim că încă mai avem frînele sub picioare. Dar atunci cînd vom vrea să le apăsăm pînă la podea „stăpînul” îşi va scuipa din nou autoritatea. Din temelia noastră surpată nu vom mai putea construi o altă cetate, iar ca să ne cărăm din nou pietre în spinare nu mai putem. Forţa ni s-a topit pe picioare odată cu ajutorul pe care l-am acceptat. Independeţa ne rămînem inaccesibilă, un mit care ni s-a distrus sub ochi. Praful rămas ne orbeşte existenţa şi renunţăm tacit la lupta pentru libertate. Strînsoare lasoului începe să nu mai doară şi temelia pare că n-a existat niciodată. Numai imaginea „stăpînului” ne aduce aminte cîteodată de independenţa rîvnită. Dar mesajul i l-am înţeles şi acceptat: libertatea noastră e închipuire dulce.

5 thoughts on “Mitul ruperii de glie

  1. Oare nu noi sîntem ăia care, tînjind după libertate, de fapt – şi paradoxal – ne căutăm constrîngerea? Că în obstinaţia noastră de-a ne clădi independenţa, ne închidem între ziduri între care ne simţim singuri şi fără rost? Întoarcerea spre „stăpîn” şi asumarea prăbuşirii sistemului de iluzii e fără îndoială o formă de sinceritate amară cu noi înşine: ca oameni care am crescut „sub papuc” nu putem învăţa să fim liberi, rămînînd pe veci prizonierii tarei supunerii, ursite de-un demiurg rău la naştere.

  2. Independenta este o notiune abstracta pe care o traim, nu o putem pipai, mirosi, percepe cu simturile si este greu de inteles din cauza lipsei elementelor concrete.
    Tu ai dreptate cand spui ca este formata din “legi pe care le scriem intr-o cetate ridicata cu greu” dar legile sunt numai ale noastre, daca le impunem celor din jur devenim asemeni stapanilor din articolul tau, iar cetatea este iluzorie.
    Gandeste-te o clipa la o PRIMA CATEGORIE, formata din oameni neinsemnati, cu nume necunoscute,normali dar fericiti, care renunta la independenta lor din dragoste fata de omul iubit, de multe ori vazand lumea prin ochii lui, respirand prin porii lui, negandindu-se o clipa ca acesta este un “stapan ” ,chiar daca la un moment dat suferinta din dragoste le arde sufletul.
    Priveste la femeia care devine mama si care renunta definitiv si pentru totdeauna la independenta ei pentru miracolul pe care il strange la piept, chiar daca dupa douazeci de ani acesta ii va intoarce spatele considerand-o un “stapan ” -obstacol in cladirea unei cetatii iluzorii. Ea va fi in culmea extazului cand fiul sau fiica sa ii va mai da din cand in cand un telefon, chiar daca pentru a-si cere scuze ” de fapt a vrut sa sune pe cineva important, dar a gresit numarul” si nu se va gandi nicio clipa la independenta ei; pentru o mama independenta este un pacat.
    Incearca sa-i cunosti pe cei care din ajutorul semenilor si-au facut un scop in viata; cand ridici un om de la pamant rareori iti multumeste, dar se uita in ochii tai si te implora “sa nu ma lasi”, atunci legile din cetate nu mai au niciun rost, ai facut un om dependent de tine, deci ai renuntat la o parte din independenta ta.
    Ia-ti de pe strada un animal. Animalele de companie fac parte din karma noastra, candva am gresit fata de acele suflete, iar acum ne pedepsesc ingradindu-ne indepenta. Dar nu il consideram “stapan” si suferim cumplit cand acesta ne va parasi pentru ca nu a fost decat un animal care ne-a iubit fara sa ne ceara , in schimb, numai o bucatina din independenta noastra.
    Toti care fac parte din aceasta categorie au o viata fara focuri de artificii, pleaca dimineata la un job mai mult s-au mai putin dorit, interactioneaza, de obicei, cu indivizi la fel de lipsiti de independenta ca ei, seara se intorc intr-o locuinta de cativa metri patrati, dar luminata clar si cald pentru ca nu si-au permis lustre din sticla Murano sau cristal din praf de diamant, sunt asteptati de omul iubit si lipsit de independenta care-i mangaie, de copilul care merge la o scoala de cartier si nu este olimpic la toate materiile dar de care parintele este foarte mandru, desi acesta ii spune ca sunt parinti model care isi considera fii prieteni si nu supusi, la animalul fara pedigree dar care ii simte fara a avea inalte studii de psihologie, trairile sufletlui. Acestia sunt dependentii care merg duminica la biserica si aprind lumanari gandindu-se la sufletele celor vii sau morti fara a-si pune intrebari filosofice despre existenta lui Dumnezeu, pun 1 leu in cutia milei fara sa calculeze cati bani se strang daca in biserica sunt 100 de oameni, sunt fericiti ca atunci cand iubitul, copilul, animalul, ii va parasi le va ramane totusi cineva.
    Gandeste-te ca mai exista O CATEGORIE, ce-i drep restransa, din care fac parte EI, ALESII, oamenii independenti, bogati ,puternici, care nu se indragostesc-au relatii, nu fac copii-se cloneaza, s-au daca vreodata au facut parte din prima categorie, si sigur au facut dar nu vor sa recunoasca, si au copii naturali, ii abandoneaza in locatii de lux de frica sa nu se afle ca si in cazul lui natura s-a jucat cu mutatiile genetice iar progenitura nu este chiar dupa “chipul si asemanarea” lui. Traiesc in palate in care nici microbii nu pot sa intre, iar animalele lor de companie sunt din specii special create pentru ei. Jucariile lor preferate sunt oamenii pe care ii distrug cu razbunare lor, ajungand sa creada ca bietele victime trebuie sa le multumeasca ca el, independentul s-a razbunat pe un neinsemnat dependent, sau ii iau si ii modeleaza dupa “legile scrise de el in cetatea iluzorie” fiind convins ca trebuie sa-i multumeasca pentru binele facut, doar el este cel mai puternic.
    Cand se plictiseste de joaca de-a “puternicul” se joaca de-a “milostivul”. Cand i s-a cerut ajutorul nu l-a oferit, desi putea sa o faca inzecit, dar s-a temut ca disperatul va indrazni sa-si ridice ochii catre el si sa-l implore”sa nu ma lasi” ; cata obraznicie dupa ce i-a aruncat gramada de aur , nici nu ia multumit, iar acum vrea sa-i ingradeasca independenta care l-a facut bogat si puternic. Nu, el ii va alege pe cei pe care ii va ajuta avand astfel dreptul sa stabileasca cine are dreptul la viata, le va cumpara cadou de ziua lor cativa litri de sange dint-o grupa rara sau le va face cadou de Craciun o operatie de transplant si nu asa, oricum, ci le va face onoarea sa-i invite pe scarile palatului direct de pe patul de spital, ii va lasa sa ingenuncheze si sa-i sarute mana inmanusata sub privirile celor care locuies in palatele invecinate , care sunt tot ca el, si ale angajatilor pe care ii plateste cu bani grei ca sa asiste la asemenea spectacole; oricum spectacolul nu conteaza decat pentru el, viata adevarata se traieste cateva strazi mai incolo.
    La un moment dat independentul vede ca este inconjurat numai de interese, nu de oameni, ca in palatal lui este singur fiind bantuit de fantomele destinelor frante si a celor modelate care au ajuns la fel de nefericite ca el si atunci , fiind independent nu ii mai ramane decat sa-si aleaga moartea.
    Pana aici totul este clar, dar abia acum apare misterul, incearca sa cauti intr-o biblioteca sau intr-o colectie de ziare povestile mortilor acestor oameni.Puteau sa-si aleaga o moarte usoara,spectaculoasa, ca intreaga lor viata, dar aleg sa moara urat, murdat, se impusca in cap, nu in inima pentru ca nu au, se spanzura, se arunca de la etaje cat mai mari sfaramandu-se de caldaram, nu lasa in urma lor scrisori de adio pentru ca nu au cui, lasa numai testamente care vor fi sfasiate de cei ca ei; oare de ce? E o intrebare pe care si-o pun cei din prima categorie spunand nu le lipsea nimic erau frumosi, puternici, bogati, dar exact cum independentul nu i-a inteles pe ei cum se pot tara intr-o existenta anonima, nici ei nu inteleg ca independentul era cumplit de singur si neferict, pentru ca ei niciodata nu au fost singuri si independenti.
    Iar moartea cumplita si murdara pe care a ales-o-sa fie o ultima penitenta? Fata de ce?Fata de oameni?El nu a fost om a fost independent.Fata de Dumnezeu?El nu a crezu niciodata in Dumnezeu si nu din convingere ci din frica .La un moment dat i-ar fi putut deveni stapan si l-ar fi putut transforma in dependent, pe el puternicul care manca nu pentru ca ii este foame ci pentru ca trebuia sa aduca un aport de elemente minerale organismului, doarme nu pentru ca ii era somn ci pentru ca trebuia sa-si activeze subconstientul, face dragoste nu pentru ca iubeste ci pentru ca este cel mai excentric sport, iar ajutatul semenilor in tacere pentru el era doar spirit de turma.
    In urma celor din prima categorie raman generatii care la randul lor vor da nastere la alte generatii, din urma celor din a doua categorie nu ramane nimic, iar cu trecerea anilor, nici macar misterul sinuciderii.
    Numai tu poti alege ce fel de independenta vrei sa ai.Poti sa faci parte din prima categorie, din a doua, din alta, pentru ca sigur mai exista multe tipuri de independenta, dar toate cer sacrificii pe care poate nu merita sa le faci. Esti independenta sa alegi, iar chiar daca nu vei putea alege, sa stii ca viata este ciclica si vei trai si momente de independenta suprema si momente in care vei fi stapan stapanit.

    1. Independeţa e un ideal, la care sperăm. Concret nu o vom avea niciodată, cum ai spus şi tu. Totdeauna ne va constrînge ceva. Problema se pune altfel: odată ce credem că sîntem liberi, independenţi, aproape că nu mai suportăm nici o persoană care încearcă să intre cu bocancii în existenţa noastră. E de ajuns un singur cuvînt să ne facă să ne simţim îngrădiţi, chiar dacă nu este aşa. Mai degrabă decît îngrădiţi ne face să ne simţim inutili, incapabili de a reacţiona şi de a lua decizii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s