Educaţia, un căcat servit cu forţa

Cei care ne dau sfaturi se transformă treptat în dictatori. Vor cu ideile lor să ne facă oameni educaţi, fără pic de nesimţire, mereu iubitori de aproape şi veşnic surîzători. Dacă ar putea, ar face din noi un alt om, care să se asemene cu ei. Să le fie oglinda educaţiei primită ca la pension, să nu sfărîme atunci cînd scăpăm un rîgîit involuntar la un festin pompos. Nu au respect pentru ideile noastre, pentru ce ne place să facem şi ne învaţă ei cum să ne comportâm în lume. Asta pentru că mereu ştiu mai bine decît noi, sînt mai trecuţi prin viaţă, au văzut mai multe. Sîntem gîndaci de bucătărie pe care trebuie să-i transforme în fluturi. Dar, de cele mai multe ori, „sfaturile” lor trec pe lîngă noi şi sapă adînc o ură, pe care, din politeţe, nu le-o putem arunca între ochi. Ni se zice des că „nesimţirea” cruntă de care dăm dovadă atunci cînd ne permitem să deschidem gura o să facă nişte rataţi în viaţă şi auzim de mici cum nu avem voie, practic, să facem nimic. „Nu te mai uita aşa, nu te mai da deşteaptă, nu mai vorbi cu gura plină, nu mai rîde tare, nu te da mare, nu mai fi rea, nu mai drăcui, nu mai sta cu prietenii tăi, nu mai ai ce face aici.” Rigorile societăţii de care sîntem avertizaţi încă de la primul scîncet ne fac treptat să ne temem de lume. Apărem în faţa oamenilor nişte fanfaroni care îşi controlează fiecare gest, fiecare muşchi al feţei, nu cumva să ne supărăm „sfătuitorii”. De mulţumit, nu reuşim niciodată. Standardele la care trebuie să ne ridicăm în ochii lor sînt pe zi ce trece mai înalte, iar noi nu le vom atinge niciodată. Ne dezbrăcăm cu teamă de educaţie cînd rămînem singuri şi putem căsca fără să ducem mîna la gură, chiar şi atunci uitîndu-ne în spate, nu cumva să pîndească cineva pe fereastră să zică „ce needucat”. Oare chiar cred aceia că fără ei am fi nişte sălbatici care s-ar arunca în oala cu supă, că ne-am scărpina în fund de faţă cu lumea, că am înjura pe oricine ar veni să ne spună o vorbă bună? Ei nu se gîndesc de două ori cînd ne critică gesturile, ne arată cu degetul, ne scuipă sfaturile lor pe pantofii perfect lustruiţi, cu vocea lor calmă şi gravă. Ne instruiesc atît de priceput, încît atunci cînd vom vrea să le urlăm la tîmplă că ne-a ajuns ne vom retrage mai tare în carapace. Educaţia vîndută de ei nu ne dă voie să ridicăm tonul, să ieşim în evidenţă.

15 thoughts on “Educaţia, un căcat servit cu forţa

  1. Ei sînt „deştepţii” care nu-şi vor auto-contesta niciodată calitatea în care s-au instalat abuziv şi confortabil. Pe care nimic nu-i va face să se îndoiască de sine. Întotdeauna suficienţi şi prea plini, vor arunca cu oprobriul în ceilalţi „plebei” diletanţi, pînă ce vor strivi în ei orice zvîcnire de vitalitate. Ei sînt „morţii” noştri care, trăgîndu-ne după ei, vor să arate lumii că există. Însă ne vor reproşa nouă lipsa noastră de viaţă, precum şi orice derapaj firesc şi trecător pentru noi, dar marcant pentru ei. Pretinzînd că vor să ne transforme în fluturi ne obligă la rămînerea în putreziciunea coconului. Făcătorii de bine ai nimănui care ne transformă în cadavre trase la indigo, după chipul şi asemănarea lor.

  2. @Laura: nu te obligă nimeni să te laşi tras în mocirla imitaţiei, la fel cum nimeni nu are obligaţia de a face bine celorlalţi.

    @Adriana şi Laura: cred că esenţa problemei e alta: sfătuitori şi “făcători de bine” sînt la tot pasul. Noi trebuie să îi alegem pe ei, nu viceversa!

    1. Da, teoria s-ar aplica întocmai cum spui: să îi alegem noi pe ei. Dar nu se poate întotdeauna să îi dăm la o parte pe cei care, aparent, ne vor binele. Cîteodată ne sînt prea aproape ca să-i putem evita.

  3. Da, stau de-a dreptul călare pe existenţele noastre şi dau din bici. Ei fac legea locului şi aplică norma proprie. Noi sîntem „stranierii”. Într-adevăr, de nu ne covine, nu ne rămîne decît să plecăm, să scăpăm. Spre oriunde. Sau spre niciunde. :p

    1. Personal, nu mi-i pot asuma mereu pe cei care stau călare pe existenţa mea. Iar despre mofturi, mi se par normale odată ce vorbim despre “călărit”…o existenţă🙂

  4. @Haza. Chiar şi în ipostaza pasivă, de „călărit”, tot mai oboseşti. Şi mofturile, nah, provin tot din asumare – ţi-ai asumat cît ţi-ai asumat poziţia cu pricina, da’ de la o vreme vrei să mai treci şi tu deasupra. :))😛

  5. @A&L: urmînd firul comentariilor voastre, deduc următoarele:
    1. vă plîngeţi (da, ăsta-i cuvîntul!) de intervenţiile uneori nefericite ale altora asupra existenţei (implicit educaţiei) voastre;
    2. vă doriţi să înceteze aceste intervenţii inadecvate şi să vă asumaţi voi înşivă propria formare;
    3. văd că v-aţi găsit diverse justificări şi pentru mofturi (ba că e vorba despre propria existenţă, ba că v-aţi cam săturat să fiţi “conduse” în privinţa formării şi formaţiei voastre intelectuale).

    Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: ce aţi fi făcut fără cei pe care-i acuzaţi de asemenea intruziuni? Nu cumva damnarea voastră e o formă de recunoaştere şi, poate, mulţumire? Dacă nu, nu cumva ar fi fost alţii pe care i-aţi fi acuzat de aceleaşi lucruri? Dacă nu şi nu, v-aţi fi fost suficiente vouă înşivă?

    PS: nu aştept neapărat un răspuns.

  6. @Haza. Fără aceia am fi fost alţi oameni. Mai buni, mai răi, mai precari, mai bogaţi, nu ştiu. Îi recunoaştem, normal. Dar, nu-i mai vrem şi de-aici înainte în coasta noastră, totcmai pentru că îi recunoaştem. Vrem ca influenţa lor să înceteze pentru a nu ajunge să-i rebutăm (ceea ce deja începem să facem din motive de saturaţie de excese).

  7. Din nefericire s-ar putea sa nu citeasca cine trebuie sau dintr-o si mai mare nefericire s-ar putea sa citeasca si sa nu inteleaga.

  8. Se simte o frustrare acuta in post… iar comentariile mi-au consolidat ideea. Bine a spus interlocutorul vostru ca facatori de bine si sfatuitori sunt la tot pasul, dar depinde ce fel de aroma au rahaturile servite. Eu personal am o anumita forma de respect pentru cei care servesc altora rahaturi aromate. Dar aroma respectiva miroase a manipulare. Ceilalti sunt doar niste obositi de propria persoana in cautare de ocupatie. Oricum, toti le datoram multumiri pentru ca ajunsi la rascruce, avand in fata ambele drumuri, suntem singurii responsabili pentru drumul pe care il alegem – ei ne confera aceasta putere.

    1. Personal, nu simt nevoia să le mulţumesc celor care îmi vînd educaţia ca pe o legătură de mărar la tarabă. Nu îmi dau putere, ci încearcă să mi-o acopere, să-mi demonstreze că de fapt decizia mea trebuie să fie aceeaşi cu a lor. Manipularea “oamenilor educaţi” îmi slăbeşte forţele. Tocmai de asta este o frustrare.

  9. bai educatia o primesti de la parinti…nicidecum de la profesori/educatori/decani/psihologi etc. se spune ca parintii sunt oglinda ta si tu esti oglinda lor. si asa cum esti pana la varsta la care te “intzarca” parintii tai (adica te scapa din frau) asa vei ramane toata viata. te pot manipula o droaie de persoane/personalitati din diferite medii dar tu vei ramana asa cum esti for the rest of your life. It’s just the way u are…. asa ca… mai bine sa fii asa cum esti tu decat sa pretinzi a fi cineva cine… nu esti;)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s