De cum a dat căldura, populaţia trecută de 60 de ani se pare că s-a adunat toată în grădina botanică. Nu joacă table, nu se plimbă. Stau ca legumele pe bănci şi pun la cale următoarea lovitură de stat pe care o să o dea Băsescu. Dar cum politica devine plicitisitoare la un moment dat şi aventurile de prin războaie şi le-au spus de sute de ori pînă acum încep a deveni nostalgici. Ei încă duc dorul femeilor cochete de dinainte de ‘89.
- (Moş Costel) Măi Bicule, mai ştii melodia aia „şi-avea un picior, tare uşor…”?
- (Bicu îl completează) „şi o botină, din cea mai fină”. Ehe, ce femei erau odată.
- Eh, vremuri bune. Ce picioruşe, ce piept frumos. Acuma toate au în ele lichide de alea. Zici că-s pipote, smocăite în cap.
- A de alea de se umflă prin toate părţile. Da’ acuma le place să le-o vadă toţi, cică se cheamă studente.
- Ei, na. Că de parcă atuncea nu erau şi curve. Să nu exagerăm.
- (Bicu, oftînd) Marilena mea…de la Dorohoi. Ce-ţi făcea aia…nu-ţi face nici una acuma.
- Ce Marilena ta? Curva aia…trecea tot oraşu’ prin ea. Da aşa e. Aia te scula din mormînt.
- (o domnişoară însărcinată trece prin faţa băncii) Ia uite-o. Asta-i fata lu cela…cuscru’. Mult a curvăsărit şi asta. Ieşeau bărbaţii din ea ca pîinea din cuptor.
- (după o lungă meditaţie în tăcere) Auzi, da tu de unde o ştii pe Marilena?
- Păi nu ţi-am zis că trecea tot oraşu’ prin ea…Ce eu nu stăteam la oraş…
- Eh vezi şi aia tot o curvă. Toate-s curve. Aşa-i felu femeii, nu-i mai ajunge.
- Ehe, m-aş mai duce oleacă da’ acuma cu astea…
- Da…nu-ţi mai arde. Arată ca un bărbat, cu pantaloni, fără jupoane, fără ciorapi.
- Aşa le place la tineri acuma…n-ai auzit că se iubesc bărbaţi cu bărbaţi.
- Păi dacă nu mai sînt femei, ce-or să facă. Să se iubească, că doar le trebe şi lor.
- Da aşa-i…s-o dus vremurile bune. Asta aveam şi noi…curve, da’ elegante şi pricepute.
Dacă vă mînă dorul, încercaţi la gară. Pe astea mai „stilate” după ora 10 seara, niciodată la stradă. Ele preferă peronul.
Unde-ai găsit moşengii ăştia? Recomandă-le să-şi caute plăcerile uitate pe drumu’ dintre Piatra Neamţ şi Alexandru cel Bun… înainte şi-napoi, în sus şi-n jos… poate s-o mai trezi, ceva, cumva… un fior, o patimă ostoită…
;;)
Erau pierduţi prin grădina botanică, în căutare de plăceri nebănuite probabil. Am să scriu cu vopsea pe bancă: Plăcerea stă între Piatra-Neamţ şi Alexandru cel Bun. Poate acolo or mai fi femei “adevărate”.
Genial…