Cu sula-n geam şi cu sufletu-n pat

„Băi, de vineri pînă luni ăştia de lîngă mine şi-o pun în continuu. Nu mai suport”. Ăsta a fost primul telefon pe care l-am primit de la un bun prieten, tocmai cînd se mutase singur, în casă „pe pămînt”. Cică ai tot felul de avantaje faţă de locuitul la bloc: „vecinii nu te stresează şi poţi umbla în fundu’ gol de nebun în toată casa”. Toate astea, dar să nu împarţi aceeaşi curte cu alte două persoane, proaspăt căsătorite. Semnalul de alarmă l-a primit din partea porumbeilor cînd au venit să-şi marcheze teritoriul, cu o prăjitură în braţe, după modelul american. Prezenţa, în schimb, şi-au făcut-o simţită de cum au călcat pe iarba: „Alo, mă, am probleme mari cu ăştia doi. Mi-au umplut curtea de şezlonguri. Tipa a scos nişte boscheţi din pămînt ca să-şi pună răsaduri. Am pămînt peste tot, înnebunesc”. De pace, nici vorbă. După ce i-a scos femeii ridichile din pămînt, dînd vina pe o presupusă cîrtiţă, şi-a dat seama că de fapt să stai extrem de aproape de vecinii tăi nu e chiar aşa de rău. Mai ales că cei doi nu prea auziseră de perdele sau orice alt mod de a-şi proteja intimitatea.

„Am ajuns să mă uit la ăştia ca la televizor. Seara mă aşez pe fotoliu şi cică citesc…da cum dracu să te concentrezi cînd vezi că oamenii şi-o pun cu Kamasutra în mînă”. Dar dimineaţa, deşteptarea obişnuiesc să o dea ei, cu tot felul de flexuri şi bormaşini. „Eu cred că au pereţii ca Şvaiţerul. Au bortilit tot, în curte au pus stropitori cu senzor. De ieşi din casă după zece, că aşa le-o setat, te udă de zici că te pişi pe tine automat cînd vezi atîtea stele pe cer”. Dar nervii întişi la maxim se descreţesc la spectacolul live de seara. „Băi…nu pot să cred. Ăştia se aleargă dezbrăcaţi prin casă şi cînd se prind şi-o trag scurt. Şi ca să mă omoare de tot, mai nou şi-au pus bec şi la baie. Dimineaţa mă trezesc numai ca să-l văd pe ăla cum se şterge la fund”.

Toate astea, detaliate în amănunt în fiecare seară, pînă cînd „băi…şi-au luat perdele! Nu mai văd nimic, parcă vezi că o să le duc dorul. Mă declar voyeur”. Unul atît de dependent încît acum ascult la telefon pasaje din Marchizul de Sade şi ne imaginăm cam ce le-ar plăcea vecinilor din toate astea. Şi pe cuvînt de onoare că pe majoritatea le-ar gusta din plin.