Un bilet de tren se cumpără cu greu. Stai la coadă, trebuie să răcneşti la geamul cu „uşiţa” închisă şi să îi explici domnişoarei de la ghişeu că „via Bucureşti” nu are nimic în comun cu Murfatlarul. Dar pentru că niciodată nu ştii cu ce minte criminală stai de vorbă e bine să-ţi păstrezi calmul şi să adopţi metoda surîsului tîmp. De bilet se ocupă ea pînă la capăt.
- (despre bilet) E bine aşa? Vreţi să vă tai eu?
- Nu, este bine. Mă descurc.
- Totuşi vă tai eu de aici, de la mijloc.
- Lăsaţi, poate apoi nu se mai cunoaşte numărul (despre locul din accelerat tipărit pe bilet)
- (domnişoara de la ghişeu către colega ei) Auzi, Nuţi, e vreo problemă dacă tai, aici, la domnişoara?
- (Nuţi, pasivă) Taie, doamnă. Dar cu grijă…să se mai cunoască ceva.
- (vocea ghişeului, din nou încurcată) Vai, şi acuma ce mă fac? (despre bani).
- Nu am mai mărunt. Să schimb undeva…
- (politicoasă) Nu, nu, vă dau eu una aşa şi…Nuţi! Hai să-i dai şi tu domnişoarei.
- (păstrînd atitudinea plictisită) Luaţi de aici. Vă mai trebuie?
- Nu. E bine aşa.
- La revedere, să aveţi o călătorie liniştită.
Pe lumea ailaltă…
